Pe rolul Curtii de Apel a ajuns apelul formulat de DNA Constanta, dar si cel al lui Sorin Bogdan Zvarcolescu, ambele formulate impotriva sentintei prin care acesta din urma a fost condamnat pentru trafic de influenta la un an si jumatate de inchisoare cu executare. Sugestiv este faptul ca apelul a fost inregistrat la aproape patru luni de cand magistratii s-au pronuntat asupra vinovatiei lui Zvarcolescu. Cu alte cuvinte, sentinta Tribunalului a fost pronuntata pe 15.11.2007, iar apelurile celor doua parti implicate in proces au fost inregistrate pe 7.03.2008. Tanarul, in varsta de 28 de ani, a fost trimis in judecata in luna martie a anului trecut, sub acuzatia de trafic de influenta, anchetatorii retinand in sarcina sa faptul ca pretindea ca poate accelera procesul de obtinere a despagubirilor oferite de statul bulgar. Sorin Bogdan Zvarcolescu a fost prins in flagrant pe 29.11.2006, in barul New Safary, in urma unui denunt formulat de Robert Feodor, prietenul nepoatei unei batrane careia Zvarcolescu i-a promis ca o va ajuta. Conform procurorilor, batrana fusese stramutata din Bulgaria, astfel ca trebuia sa primeasca despagubiri in valoare de peste 180.000 de lei. Desi cererea sa a fost depusa inca din 1999, a primit aprobarea abia trei ani mai tarziu si a fost actualizata in 2006, dat fiind faptul ca procedura este foarte anevoioasa. Batrana ar fi trebuit sa mai astepte mult si bine pana sa primeasca banii. In acest timp, Robert Feodor aflase ca Zvarcolescu se ocupa cu facilitarea primirii despagubirilor, asa ca a apelat la ajutorul acestuia. Cei doi s-au inteles ca partea cuvenita administratorului sa fie retinuta din suma totala, in doua etape.
Rasplata, bani insemnati Astfel, in prima transa, Sorin Bogdan Zvarcolescu urma sa primeasca 40%, iar in cea de-a doua, alti 25%. Feodor si Zvarcolescu au batut palma, iar la cateva zile dupa ce primul i-a inainta