60 la sută dintre ruşii care se tratează de alcoolism sunt femei. Sursa: Reuters
Votca nu este cu nimic mai dăunătoare decât ciocolata. Aşa susţine un rus care a pus la punct, în premieră, o votcă destinată exclusiv doamnelor. Mai precis, Igor Volodin, şeful unei companii care comercializează băuturi alcoolice tari, a fabricat o licoare care poate fi consumată alături de salatele pentru care optează doamnele după ce se întorc de la sala de gimnastică, notează Reuters.
Produsul, numit „Damskaia“, în traducere „de damă“, se doreşte a fi unul de elită şi se adresează femeilor care au o viaţă activă şi o situaţie materială bună. Doctorii nu privesc însă cu ochi buni băutura destinată reprezentantelor sexului frumos, temându-se că Rusia, a cărei populaţie se confruntă cu grave probleme legate de alcoolism, s-ar putea confrunta cu un nou val de femei alcoolice.
Nevestele de milionari se luptă cu băuturi tari
Potrivit Institutului de psihiatrie Serbsky din Moscova, în Rusia sunt luaţi în evidenţă 2,5 milioane de alcoolici, dar numărul lor real este de circa şapte ori mai mare - adică peste 10% din populaţia de 142 de milioane de persoane a ţării. În plus, psihologul Iuri Sorokin, care conduce un centru de reabilitare din Moscova, destinat dependenţilor de droguri şi alcool, afirmă că 60% dintre persoanele pe care le tratează de alcoolism sunt femei.
Printre acestea se numără şi soţii de milionari. „Cred că alcoolismul în rândul femeilor reprezintă o uriaşă problemă în Rusia. Este însă şi ascunsă, ca partea scufundată a aisbergului“, a explicat acesta. În acest timp, votca pentru doamne se bucură de reclame seducătoare, care prezintă o sticluţă de culoare violet purtând o fustiţă albă ce se ridică, lăsând să se vadă eticheta. Sloganul este şi el pe măsură: „Între noi, fetelor...“.
„Femeile au nevo