Dezbaterea dedicata casatoriei a scos la lumina un aspect necunoscut si ciudat al orizontului sufletesc instaurat la noi in ultima vreme: optiunea singuratatii. Un sentiment infricosator pana ieri, care ii sperie, mai ales, pe batrani, pentru tineri pare a fi un mod de viata normal. Mai bine singuri decat in doi. Pentru a intelege aceasta psihologie atat de diversa, ne-am adresat unui specialist care a mai fost invitat si cu alte prilejuri sa-si exprime opiniile in paginile revistei "Formula AS: domnul profesor doctor Aurel Romila
"Cand desfasori o activitate superioara, singuratatea devine chiar o conditie"
- Domnule profesor, este singuratatea o boala a societatii contemporane? Se potriveste ea si cu Mileniul Trei?
- In lucrarea sa tiparita in 1919, "Psychologie der Weltanschauungen" ("Psihologia conceptiilor despre lume"), psihiatrul si filozoful Karl Jaspers afirma ca omul e singur de cand se naste si pana moare. Singuratatea este, deci, o permanenta a existentei umane. Se pune insa problema daca avem luciditatea s-o acceptam si in ce masura suntem pregatiti si inarmati ca sa-i facem fata. De altfel, in anumite privinte, ea e chiar buna si necesara.
- Cum asa?
- In singuratate se petrece procesul de formare a celor mai intime deprinderi, pe baza dezvoltarii personale si a convingerilor noastre. Cum ar fi convingerea ca doi si cu doi fac patru si nu altceva. Din momentul cand ai niste certitudini, tu capeti incredere si, pentru tot restul vietii, oricine te-ar contrazice nu te mai poate darama. Si esti capabil sa-ti iei propriile decizii. De aceea e important sa ne responsabilizam copilul, ca sa invete sa ia hotarari cumpanite, masurate. Sa se consulte cu parintii, sa tina cont de parere lor, dar pana la urma sa opteze el insusi. Nu poate sa spuna toata viata ca l-a insurat mama, ca de fapt el nu voia, insa n
