Iata o sintagma inspirata, pe care am citit-o mai deunazi pe scroll-ul unei televiziuni particulare... Va ajunge Romania in umatorul deceniu o tara de intelectuali? Sa ne amintim ce insemna pe vremea raposatului o diploma de absolvire a unui institut de invatamant superior... Sarbatoare mare in familia respectiva. Pentru ca odraslele sa ajunga, asadar, intelectuali, o familie punea la bataie toata artileria grea. Platea meditatii scumpe, nu precupetea nici un efort financiar, chiar si in timpul facultatii, daca progenitura se poticnea la un examen, parintele se facea luntre si punte si debloca situatia. Mijloacele folosite nu mai contau daca scopul urma sa fie atins. si care era acesta? Afurisita sau binecuvantata diploma. Cam asta era mentalitatea raspandita in mai toate familiile. Cele modeste tineau mortis ca urmasul sa le depaseasca conditia. Altele, de un anumit rang, nu admiteau in ruptul capului sa o piarda. De aici politica formidabila de investitie in tinerii care cu orice pret trebuiau sa intre la facultate. Sa intre undeva, nu conteaza unde, dar sa intre...
Constructiile, Politehnica, ASE-ul inghiteau cea mai parte dintre adolescenti. Apoi venea concurenta dura la Drept, Medicina si Farmacie. Ce sa mai spunem despre invatamantul de arta? Dar acolo parea chiar frivol sa-ti dai copilul! Literele si Filosofia de asemenea nu prezentau viitor. In casele de militari exista ambitia tatanelui de a-si face odrasla APV-ist, adica armata pe viata. Filiera era simpla: liceu militar, scoala militara, Academie in final. Bineinteles, era tentatia de-a intra in Securitate, unde, daca erai baiat destept, te alegeai si cu diploma de Drept. si chiar daca persista o oarece jena - cum, draga, iti faci baiatul securist? –, nu era Romania tara partidului comunist si a Securitatii?
Cam asa au stat lucrurile pana in 1990. De atunci, am alunecat pe un alt pova
