Gigi Mulţescu, antrenorul principal al formaţiei Dinamo, dă semne că nu s-a conectat încă la cerinţele fotbalului mare.
Acesta s-a declarat mulţumit ieri de realizările echipei Dinamo sub comanda sa, considerând că două rezultate de egalitate cu echipe de mijlocul clasamentului reprezintă paşi înainte: „Sper să continue ascensiunea noastră în joc şi în meciul din această etapă să obţinem prima victorie. La meciul cu Bistriţa am crescut, iar în repriza a doua am fost mai buni pe toate planurile. Sper să reuşim acelaşi joc bun şi în partida cu Poli Iaşi“.
Dinamo întâlneşte astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul din Ştefan cel Mare, formaţia Politehnica Iaşi. Meciul contează pentru etapa a 24-a a Ligii I şi va fi transmis în direct de Antena 1.
Mulţescu s-a arătat foarte iritat atunci când s-a pus problema lipsei de rezultate şi a posibilei veniri a lui Mircea Lucescu în Ştefan cel Mare. „Cei care se preocupă de astfel de lucruri vor să facă rău echipei Dinamo. Sunt stelişti sau rapidişti. Nu mă mai deranjaţi cu întrebări din astea cu o zi înainte de meci“, ne-a declarat ieri, Gigi Mulţescu.
Turcu: „Nu sunt mulţumitde rezultate“
Conducătorii clubului din Ştefan cel Mare nu sunt la fel de satisfăcuţi în ceea ce priveşte evoluţia „roş-albilor“ din ultima perioadă.
„Sunt nemulţumit de ultimele rezultate, dar îi mai acordăm încredere lui Gigi Mulţescu până la vară. Mai are încă şanse să realizeze obiectivele pe care i le-am trasat“, ne-a declarat Vasile Turcu, unul dintre finanţatorii dinamoviştilor.
Jucătorii „roş-albi“ au intrat în silenzio stampa pe termen nelimitat. „Suntem nemulţumiţi că presa nu reflectă cu precizie declaraţiile noastre. Neavând declaraţii, nu se va mai spune nimic de noi“, a concluzionat antrenorul Gigi Mulţescu.