Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nivelul salariilor începe să stagneze

Publicat in Jurnalul, miercuri 19 martie 2008 ·

Numeroşi lucrători europeni, printre care şi lucrătorii din România, constată o scădere a ponderii salariilor în venitul naţional al statelor membre, susţine Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”.

Numeroşi lucrători europeni, printre care şi lucrătorii din România, constată o scădere a ponderii salariilor în venitul naţional al statelor membre, susţine Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”.

În cele mai multe cazuri, ca şi în cazul României, lucrătorii trebuie să facă faţă unei scăderi concrete a veniturilor şi a puterii lor de cumpărare în valoare absolută. Simultan, salariile cadrelor de conducere explodează şi diferenţele salariale între bărbaţi şi femei cresc. În acelaşi timp, revendicarea legată de realizarea unui salariu minim cu o valoare decentă întâlneşte o opoziţie puternică, atât din partea guvernelor, cât şi din partea patronatelor.

Cu toate că România se bucură de câţiva ani de o creştere economică accelerată, beneficiile acestei creşteri sunt inegal şi nedrept distribuite, susţine confederaţia sindicală. “Conform statisticilor europene, românii sunt în continuare printre cei mai săraci europeni, veniturile lor aflându-se mult sub nivelul considerat ca fiind pragul sărăciei”, afirmă reprezentanţii Cartel ALFA. Sindicaliştii se declară nemulţumiţi că anul trecut profitul realizat de întreprinderi a fost cu peste 16 miliarde de euro mai mare decât suma încasată de salariaţi ca remuneraţie a muncii.

Patru state se situează sub 60% din media veniturilor pentru EU27, nivel care poate fi considerat limita relativă a sărăciei: Bulgaria şi România, cele mai noi membre ale UE, se situează chiar sub 40% din această medie, în timp ce Croaţia se află la 52%, iar Polonia la 55%. Pe de altă parte, şase state – Islanda, Olanda, Elveţia, Irlanda, Norvegia şi Luxembourg – se situează la un nivel cu peste 3

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Emoții pentru elevi. Astăzi, 25 iunie 2024, începe proba scrisă la Evaluarea Națională

Ziua Constanta acum o ora
Marți, 25 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională. 6103 absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la limba și literatura română în cele 116 centre de examen din județul Consta

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost eliberat. Australianul putea face până la 175 de ani de închisoare

Wall-Street.ro acum 37 minute
"Julian Assange este liber" şi a părăsit luni Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a dezvăluit WikiLeaks după anunţarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia ameri

Macron avertizează asupra riscului unui război civil în Franța

Ziare.com acum 27 minute
Președintele francez Emmanuel Macron consideră că atât partidul de extremă dreaptă „Adunarea Națională” (RN), cât și coaliția de stânga „Noul Front Popular”, fovorite în alegerile parlamentare, ar putea aduce război civil în Franța. Șeful statului f

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Elevii vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Care sunt nemulţumirile invocate

Mediafax acum o ora
Membrii Uniunii Elevilor Reprezentanţi şi ai Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Protestul se va desfăşura marţi. Elevii sunt nemulţumiţi de propunerea de statul al elevului avansată de minister.

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum 2 ore
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

Coaliţia se reuneşte pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, cu două variante de lucru, 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin

News.ro acum 45 minute
Coaliţia PSD-PNL se reuneşte, marţi, de la ora 10.00, pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, în urma ultimei discuţii dintre cele două partide rămânând două variante de lucru, cu 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin. Premierul Marcel

ONU a publicat principalele "principii" pentru combaterea dezinformării online

News.ro acum o ora
ONU şi-a prezentat luni "principiile majore pentru integritatea informaţiei", care vizează în primul rând combaterea dezinformării online, în special prin regândirea modelului publicitar al platformelor şi reţelelor de socializare, informează AFP. "

Lucrări pe A1 şi pe A3. Circulaţia este restricţionată în mai multe sectoare

Mediafax acum 59 minute
Circulaţia maşinilor este restricţionată în mai multe sectoare ale autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti şi pe autostrada A3. Pe mai multe porţiuni ale drumurilor se fac lucrări de reparaţii. Operaţiunea se desfăşoară marţi.

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
vin.

17°/31°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

19°/24°
joi

20°/24°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/34°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°