Pe măsură ce se apropie summitul NATO de la Bucureşti, diplomaţia în vederea acceptării unor noi state în Alianţă se înteţeşte. Nouă state fost comuniste, membre ale NATO, şi Canada au lansat un apel către alte ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice să-şi depăşească divergenţele şi să deschidă porţile organizaţiei pentru Ucraina şi Georgia în cursul summitului din perioada 2-4 aprilie de la Bucureşti, a informat joi Ministerul lituanian al Afacerilor Externe, citat de Rompres.
Purtătorul de cuvânt al MAE al Lituaniei, Violeta Gaizauskaite, a afirmat că ţara sa face parte din cele zece state semnatare ale unei scrisori pe această temă adresată secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, însă a refuzat să precizeze conţinutul său exact.
În afară de Lituania, documentul a mai fost semnat de Canada, Polonia, Cehia, Letonia, Estonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria şi România. Cele zece ţări doresc ca Ucraina şi Georgia să poată adera la Planul de acţiune pentru aderare /MAP/ al NATO, considerată a fi ultima etapă înaintea integrării în Alianţă.„Am primit această scrisoare miercuri', a confirmat un diplomat de la sediul NATO din Bruxelles. Tot ieri, preşedintele Georgiei, aflat la Washington, dar şi cel al Ucrainei au cerut insistent SUA şi întregii alianţe să accepte intrarea acestor state în NATO.
În ceea ce îl priveşte pe liderul SUA, el şi-a exprimat miercuri sprijinul faţă de o aderare în termeni clari a Georgiei la Alianţa Nord-Atlantică, în pofida opoziţiei Rusiei, precizând că acesta va fi mesajul său la apropiatul summit al NATO de la Bucureşti. (E.F.)
Pe măsură ce se apropie summitul NATO de la Bucureşti, diplomaţia în vederea acceptării unor noi state în Alianţă se înteţeşte. Nouă state fost comuniste, membre ale NATO, şi Canada au lansat un apel către alte ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice să-şi depăşească divergenţele şi