Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rom Cri, în turneu în Germania

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 20 martie 2008 ·

Formaţia de juniori II (născuţi în 1991/1992) Rom- Cri Braşov, lider detaşat al grupei F a campionatului naţional al categoriei de vârstă, se pregăteşte intens pentru fazele superioare ale competiţiei. Obiectivul formaţiei pregătite de Vasile Curiţeanu este obţinerea unei medalii. La valoarea lotului medalia ar putea fi de ceea mai mare strălucire. Clubul le-a acordat tinerilor handbalişti cele mai bune condiţii de pregătire. Este elocvent faptul că la sfârşitul acestei săptămâni şi începutul viitoarei săptămâni vor participa la un turneu în Germania la Biberach, în apropierea de cunoscutul oraş Ulm. La juniori II sunt înscrise 16 echipe, împărţite pe patru grupe, iar câştigătoarele grupelor vor evolua în sferturile de finală, iar cele de pe locul secund în turneul pentru locurile 9-16. Sunt prezente formaţia Under 17 a Elveţiei şi o echipă din Bologna iar celelalte 13 sunt echipe din ţara organizatoare. Rom Cri va întâlni sâmbătă pe Bezink Hegau şi pe Pfader Neuhausen, iar duminică pe Bezink Allbayern, lunea viitoare vor avea loc meciurile din sferturi, semifinale a finalei.

La cest turneu, antrenorul Vasile Curiţeanu a selecţionat următorul lot de jucători: Radu Balasz, Bogdan State - Gabriel Bucşa, Ştefan Dumitrache, Bogdan Baican, Radu Răzvan, Bogdan Rău, Petre Gâscă, Ionuţ Pater, Ionuţ Filip, Sorin Buftea, Dragoş Liliac, Bogdan Botond, Ştefan David.

Cinci braşoveni la lotul naţional de juniori I

Echipa reprezentativă de juniori I cu România, prezentă la un turneu internaţional la Debrecen Ungaria, are în componenţă 5 sportivi de la Rom Cri, aceştia fiind consideraţi printre cei mai buni. Alexandru şi Răzvan Farcaş, Silviu Amihăieşi, Georgică

Cântec, Florin Baican, ultimul fiind junior II. Formaţia de juniori II (născuţi în 1991/1992) Rom- Cri Braşov, lider detaşat al grupei F a campionatului naţional al categoriei de vârstă, se

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum 26 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 36 minute
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 7 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Miting de protest al angajaţilor de la Agenţiile pentru Protecţia Mediului, Oficiul Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, CNCD şi din Sport şi Tineret, în Piaţa Victoriei/ Sindicaliştii cer înlăturarea inechităţilor salariale

News.ro acum o ora
Angajaţii de la Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi din Sport şi Tineret vor participa, joi, în Piaţa Victoriei, la un mi

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Nikki Haley, fosta rivală republicană a lui Trump, spune că va vota pentru el

News.ro acum 2 ore
Nikki Haley, fosta contracandidată a lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare republicane pentru preşedinţia SUA, a declarat miercuri că va vota pentru el la scrutinul din noiembrie, în ciuda criticilor dure pe care i le-a adus fostului său riv

Angajaţi din mai multe structuri ale statului protestează azi în Piaţa Victoriei

Mediafax acum 26 minute
Mitingul din Piaţa Victoriei este anunţat pentru ora 13.30. Sindicatul Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – SAONRC, Sindicatul Europol - filiala Arhivele Naţionale ale

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 9 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

18°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

15°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°