Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costică „Vâlcea“ pleacă din fruntea CCA

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 martie 2008 ·

Gheorghe Constantin a anunţat astăzi că, la finalul actualei ediţii de campionat, va demisiona din funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, pe care o ocupă din noiembrie 2005. Sursa: Rompres

„Este o decizie irevocabilă, numai o minune m-ar mai putea întoarce. A venit timpul să mă gândesc şi la familie, dar şi la sănătatea mea. S-au adunat prea multe. Sunt unele motive pe care nu le voi dezvălui niciodată“, a declarat Constantin, cunoscut în lumea fotbalului sub numele de Costică „Vâlcea“.

Acesta a fost supus, de-a lungul mandatului său, mai multor atacuri venite din partea conducătorilor de club, cel mai vehement fiind patronul Stelei, Gigi Becali, care l-a acuzat pe Constantin că a strâns o avere de peste un milion de euro de când se află în fruntea CCA.

„Problema este Ionuţ Lupescu!“

Reacţia şefilor celor mai importante cluburi din Liga I a fost unanimă, cu toţii cosiderând că plecarea lui Costică „Vâlcea“ nu are o importanţă prea mare, fiindcă prerogativele acestuia erau reduse odată cu trecerea delegărilor sub administrarea lui Ionuţ Lupescu, directorul FRF.

„Demisia domnului Constantin nu rezolvă nimic în arbitrajul românesc. Dânsul este un om de onoare, dar nu i-a fost dată autoritate şi nici responsabilitate. Problema arbitrajului este Ionuţ Lupescu!“, a declarat George Copos, patronul Rapidului.

Iuliu Mureşan, preşedintele liderului CFR Cluj, consideră că funcţia deţinută de Constantin este mai mult decorativă, în timp ce Ion Crăciunescu spune că CCA nici nu mai există practic, arbitrajul fiind condus de şefii federaţiei.

În schimb, Marian Iancu, bossul Timişoarei, l-a lăudat pe Costică „Vâlcea“: „Delegările erau mai echilibrate când erau dirijate de CCA. Nu erau atât de scandaloase şi oribile ca acum“.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°