PATAPIEVICI: „Societatea românească are cu adevărat o problemă, majoră, şi ea este dublă: miopia noastră faţă de valorile proprii şi lipsa de curaj a decidenţilor“.
De fiecare dată când străinătatea recunoaşte apariţia vreunui talent românesc excepţional, toată lumea se întreabă de ce instituţiile statului nu au făcut nimic pentru aflarea şi promovarea acelui talent, înaintea străinătăţii.
Răspunsul nu poate fi dat în general, dar câteva remarce cu valoare generală pot fi făcute, pentru a clarifica premisele întrebării.
Întâi de toate, trebuie să lămurim dacă este normal să cadă în sarcina statului identificarea şi selectarea talentelor (nu mă refer aici la educaţie). E foarte la îndemână să răspundem afirmativ la această întrebare, pentru că în acest fel punem pe seama statului toată responsabilitatea. Dar, dacă o facem, atunci suntem forţaţi să admitem că statul ar trebui să aibă un rol decisiv în omologarea talentelor şi, implicit, în privinţa stabilirii a ceea ce este şi ce nu este valoare. Or, ştim din experienţa trecutului, când statul omologhează, totul se oficializează. Asta ar însemna ca toată cultura validă să devină o cultură oficială, adică una de stat - ceea ce, cred, este inacceptabil oricui preţuieşte independenţa şi libertatea. Prin urmare, nu în sarcina statului trebuie să cadă omologarea talentelor. Talentele trebuie să se descurce singure, neasistat, pe piaţa care le e specifică, fără „Cântări ale României“ care să le distorsioneze selecţia ori să le forţeze, impropriu, confirmarea (ori infirmarea).
Promovarea valorilor, odată descoperite şi omologate, poate reveni statului, dar, cu siguranţă, nu în mod exclusiv. Este esenţial, şi în domeniul promovării valorilor, ca acţiunea statului să fie influenţată şi corectată de piaţa liberă, nu ca piaţa liberă să fie influenţată şi corectată de către stat.