Când scriam săptămâna trecută că Traian Băsescu manifestă o gândire tot mai sectară, nici nu mă gândeam că preşedintele se va grăbi să confirme prin declaraţiile spectaculoase despre ziariştii - tonomat. Întreg scandalul declanşat de acele declaraţii a luat forma obişnuită a retoricii pro şi anti Băsescu. Cei care nu îl suportă s-au solidarizat cu cei atacaţi, publicul pro-Băsescu a spus că bine le-a făcut. Retorica pro-anti abuzează principiile. Convins că voi reuşi să enervez ambele tabere, încerc mai jos să răspund la câteva întrebări de principiu.

Sunt ziariştii tonomate la comanda patronilor?

Cred că prin critica aruncată către Cristoiu, Nistorescu, Ciutacu et comp., preşedintele Băsescu a comis o greşeală de logică: respectivii ar presta jurnalism cu direcţie contra bani de la patroni. Eu am o părere mai bună despre aceşti oameni şi nu cred că se întâmplă asta. Eu am încredere în ei că pot fi ilogici, răuvoitori şi grobieni pe cont propriu. Dar respectă însă ei acelaşi principiu pentru cei cu care nu sunt de acord? Sunt deja ani de zile de când Cristoiu et comp. acuză pe oricine scrie pro-Băsescu că este lingău, năimit, oficină, parazit, trepăduş şi altele. Cărtărescu, Liiceanu, Traian Ungureanu, Sever Voinescu nu pot să scrie despre Băsescu, fără a fi acuzaţi că ar fi format o camarilă de slugoi (deşi ei nu iau bani de la Băsescu, deci nici măcar legătura pecuniară, prezentă în cazul celorlaţi, nu există). Cred că trebuie aplicată aceeaşi măsură tuturor: nu poţi să spui că aceia cu care eşti tu de acord gândesc cu capul lor, iar ceilalţi sunt teleghidaţi. Victor Ciutacu se arată pe drept cuvânt iritat că se scrie „ciutacii“, numele său devenind substantiv comun. Ciutacu are tot dreptul să-şi apere numele, dar m-aş fi bucurat să manifeste aceeaşi grijă, când în ziarul pe care îl conduce se scria despre „ţuluşi“, stâlcind numele procurorului de la