Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anarhisti anti-NATO, retinuti la Calafat

Publicat in Ziare.com, vineri 21 martie 2008 ·

Sase cetateni germani, activisti anti-NATO, au fost retinuti, vineri, in Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, in masina acestora fiind descoperite mai multe pancarte cu mesaje ostile globalizarii, transmite NewsIn.

Cei sase tineri, patru baieti si doua fete, au fost retinuti la intrarea pe teritoriul Romaniei, acestia spunandu-le politistilor de frontiera ca veneau din Grecia si ca voiau sa ajunga in Germania.

Surse din cadrul IJPF Dolj au declarat ca la punctul de trecere a frontierei au sosit si cadre ale SRI care, impreuna cu politistii de frontiera, au luat declaratii tinerilor germani pentru a vedea daca reprezinta un pericol social.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie al Frontierei Dolj, cei sase au fost pana la urma intorsi din drum de politisti in Bulgaria, nefiind luata nicio alta masura impotriva lor.

Conform prevederilor legale, cetatenii straini pot fi intorsi de la intrarea in tara atunci cand exista indicii temeinice ca aceste persoane constituie o amenintare la ordinea publica, securitatea nationala sau sanatatea publica.

Cei sase ar fi recunoscut in fata politistilor ca materialele pe care le aveau asupra lor urmau sa fie folosite in timpul unor actiuni de protest in timpul summit-ului NATO de la Bucuresti, din 2-4 aprilie.

Sase cetateni germani, activisti anti-NATO, au fost retinuti, vineri, in Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, in masina acestora fiind descoperite mai multe pancarte cu mesaje ostile globalizarii, transmite NewsIn.

Cei sase tineri, patru baieti si doua fete, au fost retinuti la intrarea pe teritoriul Romaniei, acestia spunandu-le politistilor de frontiera ca veneau din Grecia si ca voiau sa ajunga in Germania.

Surse din cadrul IJPF Dolj au declarat ca la punctul de trecere a frontierei

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024: Elveţia învinge Ungaria în al doilea meci al Grupei A

Mediafax acum 49 minute
Elveţia a învins Ungaria în al doilea meci al Grupei A de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a disputat sâmbătă, la Köln. Din Grupa A mai fac parte ţara organizatoare, Germania, şi Scoţia.

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum o ora
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 17 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°