"Magarii" de pretutindeni dau suturi in "leul bolnav", jucat acum de presedintele George W. Bush. Doua mandate, doua razboaie aparent pierdute, caci necastigate, in Irak si Afganistan...
Ora bilanturilor nu a sosit, lumea e inca intoxicata cu fumul ridicat de pe Ground Zero, iar simptomul "Atacati, pentru ca se schimba garda! " defineste lasitatea umana inca de pe vremea lui Esop. Administratia Bush va fi deci judecata obiectiv ceva mai tarziu. Deocamdata, ea nu prea mai are suporteri pentru ca toti - aliati sau adversari ai superputerii americane - vorbesc deja cu viitorul, inca necunoscut, locatar al Casei Albe.
Un punct cu adevarat slab poate fi totusi contabilizat chiar de astazi: dl Bush a facut cel mai putin dintre toti presedintii americani pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu. Relatia SUA-Israel a fost mereu testul eficacitatii din politica externa americana. Fiecare presedinte, din anii '70 incoace, a pus o caramida la procesul de pace. I-a adus pe protagonisti la Camp David, i-a vizitat pe beligeranti, a propus planuri de actiune, formule de compromis, linii rosii. A inteles, altfel spus, ca pana la aparitia unui stat palestinian viabil, relatia Occident-Orient, dar si relatia Nord-Sud nu vor functiona predictibil. Ei bine, dl Bush si egeria sa diplomatica, dna Rice, au descins pe teren, au simulat continuarea interesului pentru procesul de pace, dar nu au actionat corespunzator. Situatia regionala e mai proasta ca oricand, din Liban si Siria pana la viesparul politico-social din interiorul taberei palestiniene. Totul pare scapat de sub control.
Asteptarile globale fata de revenirea SUA in jocul medio-oriental sunt tot mai serios alimentate de faptul ca trio-ul Obama-Clinton-McCain anunta, fiecare pe vocea sa, o iminenta schimbare de ton. Sunt convins ca viitorul presedinte, oricare ar fi el sau ea, va readuce America in centru
