Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preveniţi bolile arterelor!

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 22 martie 2008 ·

Măsuraţi-vă anual tensiunea, colesterolul şi testaţi-vă sângele! Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Medicii cardiologi şi neurologii din România, reuniţi zilele acestea la cea de-a opta conferinţă naţională despre aterotromboză, vor să dezvolte, de anul viitor, un program de prevenţie pentru afecţiuni precum infarctul sau atacul vascular cerebral. Aceste boli reprezintă principala cauză de mortalitate în ţara noastră. Spre deosebire de afecţiunile cronice (cancer, diabet), a căror evoluţie este una lentă, aceste boli pot ucide pe loc.

Învăţaţi de mici cu măsurarea tensiunii

Din cauza stresului, colesterolului crescut, fumatului, sedentarismului şi anumitor predispoziţii genetice, pe vasele de sânge se pot dezvolta cheaguri (trombi), care împiedică sângele să circule normal.

Cum circulaţia sângelui este afectată, creierul, inima sau membrele pot avea de suferit. „Americanii au început astfel de programe de prevenţie încă din anul 1970 şi au reuşit să scadă mortalitatea. Acolo, copiii sunt învăţaţi de mici că trebuie să-şi măsoare tensiunea. Poţi să vezi în parcuri bunici şi nepoţi cărora asistenţii le verifică pulsul şi tensiunea“, povesteşte profesorul Constantin Popa, medic neurolog la Institutul de Boli Cerebrovasculare din Bucureşti.

Durerile în piept, semn de infarct

În România, situaţia este îngrijoră- toare. Există 300 de decese la 100.000 de locuitori din cazua acestor boli ale vaselor, avertizează specialiştii. De aceea, controalele medicale anuale nu ar trebui să lipsească niciunui român. „Nu trebuie să faceţi mare lucru: măsuraţi-vă regulat tensiunea, efectuaţi o hemogramă, vedeţi care este viteza sângelui, cum staţi cu colesterolul rău, dar şi cu cel bun“, recomandă profesorul Constantin Popa. Acesta vă mai sfătuieşte să consultaţi anual neurologul, dar şi endocrinologul, dacă sunteţi feme

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°