CHESTIUNEA ZILEI

Doar în fotbal, un cap spart mai poate influenţa vremurile. Când arbitrul Deaconu s-a grăbit să prindă bricheta din zbor, nu i-a trecut prin minte că face istorie. E drept, prin minte nu i-a mai trecut nimic. A văzut verde, negru şi apoi celebra luminiţă de la capătul tunelului. Ca atunci când te păleşte ceva zdravăn în cap: îţi taie filmul, respiri ca peştii, ţi se-ndoaie genunchii. Confuz, Deaconu a crezut că e Busuioc în Traviata. Pricepând la timp că n-a fost meteorit- OZN-Ben Laden, ci bricheta unui bou de la tribuna a doua, a fluierat sfârşitul.

CHESTIUNEA ZILEI

Rănit şi umilit cu bricheta, arbitrul a declarat că i s-a părut normal să oprească meciul. Ce nu se joacă nu se fluieră. De fapt, nici nu mai contează ce e normal când cucuiul creşte în direct şi Lovin te ţine de papagal dacă nu sufli finalul? Bricheta bravului Deaconu ar putea schimba lumea, vezi pasul americanului pe Lună. Omul şi-a dus mâinile la cap în chip de Vitoria Lipan când a dat de rămăşiţele lu’ Nechifor – subiect de bac. La momentul potrivit a venit şi a doua brichetă. Semnul divinităţii, şi-a zis Deaconu. A înălţat palmele spre albastrul Giuleştiului, le-a coborât la piept şi a strigat ales-bules. Rapidiştii urlau că arbitrul e un cretin care le-a furat trei puncte. Steliştii îşi frecau palmele de bucurie şi eliberau rapid gazonul.

Unii au dat-o pe conspiraţii: da’ ce, să câştige ungurii campionatul? Am priceput că bricheta este un pod de flori cu Trianonul. Trosnit de capul lui Deaconu, obiectul a relevat soluţia: vrea Clujul campionatul? Să cumpere Paszkany vreo două milioane de portughezi, să ceară portughezii autonomia. Episodul Deaconu i-a demonstrat şi lui Gigi că o valiză cu brichete e mai eficientă ca o investiţie în euroi. Două brichete a trei puncte au adus sărbătoare în Ghencea şi Pipera. Latifundiarul a înţele