Poli Timişoara continuă perioada nefastă. Aseară, pe propriul teren, bănăţenii au pierdut surprinzător, 1-2 cu codaşa Dacia Mioveni, după ce, în etapa precedentă, pierduseră la scor în deplasare, cu Vaslui (0-3).
Piteştenii lui Sorin Cârţu s-au impus în urma reuşitelor semnate de Frăsineanu, în minutul 39, şi Ionuţ Savu, în minutul 56. Bănăţenii au redus din diferenţă în minutul 60, prin Rusici, însă în ultima jumătate de oră au alergat zadarnic după egalare. Ganea şi acelaşi Rusici s-au dovedit neinspiraţi în faţa porţii adverse, ultimul ratând o ocazie de-a dreptul monumentală, singur cu poarta goală. De cealaltă parte, Dacia Mioveni a reuşit să bifeze trei puncte vitale în lupta pentru evitarea retrogradării.
LIGA I
POLI TIM. - MIOVENI . . . . . . . . . . . . 1-2
Marcatori: Rusici (60) / Frăsineanu (39), I. Savu (56)
POLI: M. Popa 5 - Bădoi 5, Luchin 5, Cânu 3, Milhazes 5 - Martinez 5, Aliuţă 5 (53, Rusici 6), Borbely 5, Artiom Karamyan 6 - Arman Karamyan 5, Ionel Ganea 5. Antrenor: Dushan Uhrin Jr.
MIOVENI: Stanca 6 - Scarlatache 5, I. Voicu 6 (72, M. Olteanu 5), Daouda 6, I. Baicu 6 - Ghindeanu 5, Miclăuş 6, Murgan 6, R. Neagoe 5 (90, L. Negoiţă), Frăsineanu 7 - I. Savu 6 (86, Chiacu). Antrenor: Sorin Cârţu
Stadion: „Dan Păltinişanu“, Timişoara; Spectatori: 6.000; Arbitri: R. Dumitru 7 - M. Savaniu 7, D. Demetrescu 7