Spre sfârşitul adolescenţei, chemarea pentru cântec a devenit în inima Sofiei Vicoveanca o certitudine.
Delicateţea maestrului Ioan Cobâlă şi “Rapsozii Botoşanilor” au dat sclipiri de aur albumelor înregistrate de Sofia Vicoveanca. “Din orice enumerare, fie ea sumară sau incompletă, a carierei Sofiei, se poate deduce capacitatea superlativă de abordare a unui repertoriu. De la doină la baladă, de la cântecul de joc la cel de leagăn, de la cântecul de dor la bocet… toate acestea sunt emblematice pentru marea înzestrare a poporului român faţă de muzică”, mărturiseşte Ioan Cobâlă. “Cine ascultă în prezent, continuă dirijorul, şi cine va asculta peste timp sutele de melodii ale marii cântăreţe din Vicovul de Jos va auzi, ca într-o mirabilă scoică, ecouri ale codrului Bucovinei.
Profunzime. Fiinţă cu un labirint sufletesc extrem de complex, Sofia Vicoveanca afişează pe scenă şi în lume o stăpânire de sine pentru care mulţi o invidiază. Şi-a dominat emoţia care o sugrumă şi care izbucneşte întreagă în poezie: “Ce doare, Doamne, aici, în partea stângă/ În dimineţi când zorile se scaldă-n rouă,/ Ori în amurg, în nopţi cu lună plină,/ Şi-n dup-amiezi, când cerul stă să plângă?”. În faţa milioanelor de ascultători şi admiratori, Sofia Vicoveanca se prezintă cu inima-n palme şi cântecul ei este un răspuns la dramatica întrebare formulată în versurile citate.
Nuanţele muzicii
George Sârbu, dirijor al Orchestrei de muzică populară a Ansamblului Folcloric “Ciprian Porumbescu” din Suceava între anii 1961 şi 1979, a lucrat împreună cu Sofia Vicoveanca la începutul carierei acesteia. Prima grijă a grupului, din care făcea parte şi Sofia Vicoveanca, era să exploreze foarte bine toate nuanţele folclorului bucovinean. Voiau chiar să facă o marcă specifică din aceste “vetre folclorice” bucovin