1 /.
„Scânteia“, 26 ianuarie 1949
Acţiunea se petrece în dimineaţa zilei de 24 ianuarie 1949. Cetăţenii Republicii Populare Române s-au trezit de mult. Cei care au plecat spre locurile lor de muncă au fost surprinşi să constate că în „borcanele“ agenţilor de circulaţie nu mai stau vechii poliţişti, proşti, dar plini de importanţă, ci noile „organe“, miliţienii blânzi şi apropiaţi de popor, cu uniforme albastre precum cerul şi cu privirea inteligentă.Vechea Poliţie a fost înlocuită peste noapte cu tânăra şi viguroasa Miliţie, o instituţie serioasă, de tip „manufacturier“, în sensul că aici s-a „lucrat“ doar de mână, fiind angajaţi numai băieţi puternici, cu mână grea şi pumni de oţel.
Miliţianul, fiul ploii
„Luni dimineaţa, (...) cetăţenii au putut vedea pentru prima oară pe miliţieni, în frumoasele lor uniforme albastre. Oamenii muncii s-au apropiat de ei, înconjurându-i cu dragoste, intrând în vorbă, admirându-le ţinuta. Unii îşi aminteau de vremurile apuse pentru totdeauna, de poliţiştii regimurilor reacţionare, trimişi să aresteze pe grevişti şi să spargă demonstraţiile muncitoreşti, alţii povesteau despre şeful de post care silea pe oamenii săraci să muncească pe moşia boierului pentru o leafă de mizerie...“
Dar, să uităm trecutul! Acum „organele“ îşi schimbaseră numele şi-şi primeniseră efectivele. Toţi amărăştenii intraseră în Miliţie, ca „să păzească marile cuceriri ale poporului“ şi pentru că altceva nu ştiau să facă. În prima zi, povesteau de ţi se rupea inima de mila lor:
„În colţ cu strada Brezoianu, un miliţian stă de vorbă cu un grup de cetăţeni: «Da, eu îs de prin Moldova, fecior de ţăran sărac. Multă pacoste, amare necazuri am cunoscut de mic acasă: împilarea ciocoilor, câinoşenia chiaburilor şi totdeauna cu ei, jandarmul... Nu-i unul dintre ai mei să nu fi simţit pe spina
