După Lăsata Secului de brânză, popa Alexandru pornea prin sat cu botezul, dar şi să-i înştiinţeze pe săteni că, de duminica următoare, începe Postul cel Mare, Postul Paştilor. Aşa că, dis-de-dimineaţă îl puse pe jar pe Fănel, tânărul diacon, nepot al defunctului preot, să nu tărăgăneze slujba pentru că aveau drum lung şi zi grea.

După Lăsata Secului de brânză, popa Alexandru pornea prin sat cu botezul, dar şi să-i înştiinţeze pe săteni că, de duminica următoare, începe Postul cel Mare, Postul Paştilor. Aşa că, dis-de-dimineaţă îl puse pe jar pe Fănel, tânărul diacon, nepot al defunctului preot, să nu tărăgăneze slujba pentru că aveau drum lung şi zi grea. Alexandru, popă tânăr, numai ce împlinise 33 de ani, cu studii şi ceva experienţă la oraş, a venit în satul natal al preotesei, de dragul unui căsoi mare şi pământ pe măsură, lăsat moştenire de bunica acesteia. Popa şi-a făcut repede socoteala şi s-au mutat în casa moştenită şi a ocupat postul vacant, în urma decesului fostului preot, unchiul nevestei lui.

Zona de păstorit

Satul nu era prea mare, ia, acolo, vreo 200 de case, înşirate pe trei dealuri, sat vecin cu cel în care se născuse el. Oamenii erau harnici şi buni creştini, aşa că nu avea de ce se plânge. Toate rânduielile erau respectate, cu mici excepţii care erau sancţionate la fix prin postul de radio “Şanţ” şi lua atitudine promptă, alături de poliţist şi primar, după caz. Obiceiul locului era ca reprezentanţii de seamă ai satului să participe la absolut toate problemele şi mai ales scandalurile şi bătăile iscate. Popa Alexandru cunoştea bine aceste cerinţe şi se bucura în sinea lui că satul nu era aproape de vreo şosea, întrucât mulţi dintre enoriaşii săi aveau o chemare ciudată de a se culca în drum, morţi de beţi. În rest, viaţa la sat era normală şi cu mult mai îndestulată decât cea de la oraş, după cum munc