Firma care va lua în concesiune aeroportul internaţional din Bacău va trebui să investească minimum 45 de milioane de euro pe o perioadă de 35 de ani. Licitaţia pentru selectarea concesionarului va fi organizată în luna mai. Consiliul Judeţean Bacău a demarat, în urmă cu un an şi jumătate, un proiect de modernizare a aeroportului din Bacău. Teoretic, existau trei scenarii de finanţare a proiectului: obţinerea unor fonduri de la autorităţile locale, cofinanţare utiliz
Firma care va lua în concesiune aeroportul internaţional din Bacău va trebui să investească minimum 45 de milioane de euro pe o perioadă de 35 de ani. Licitaţia pentru selectarea concesionarului va fi organizată în luna mai.
Consiliul Judeţean Bacău a demarat, în urmă cu un an şi jumătate, un proiect de modernizare a aeroportului din Bacău. Teoretic, existau trei scenarii de finanţare a proiectului: obţinerea unor fonduri de la autorităţile locale, cofinanţare utilizând fonduri europene şi finanţare privată. Prima variantă a ieşit din calcul de la bun început. CJ Bacău nu deţine sumele necesare investiţiei, iar accesarea unui împrumut nu este fezabilă, întrucât ar avea consecinţe severe asupra altor proiecte de investiţii programate pentru următorii 15-16 ani; un alt factor este şi lipsa know-how-ului. Cât despre finanţarea prin fonduri structurale, fezabilitatea acestei opţiuni nu poate fi evaluată în stadiul actual al proiectului, întrucât strategia naţională privind fondurile UE nu este clară.
Astfel, specialiştii de la Deloitte (companie care a asigurat consultanţa financiară), Iptana (consultanţă tehnică) şi Boştină şi Asociaţii (consultanţă legală), care s-au ocupat de acest proiect au ajuns la concluzia că varianta cea mai rezonabilă pentru modernizarea aeroportului din Bacău este finanţarea privată. „Aceasta poate fi