SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Din anii petrecuţi în cămine, dar visând neconsolat la o cămăruţă numai a mea, am rămas cu obiceiul de a vedea peste tot spaţii care ar putea fi folosite mai bine. Goluri de sub scări, care, închise cu o uşă, ar fi putut să devină un refugiu ideal pentru un student sărac, magazii pline cu lucruri de lepădat, unde ar mai încăpea o somieră, o bibliotecă şi un şifonier şi chiar toalete supradimensionate, unde, la o adică, aş putea şi dormi un timp, până ce locul ar primi o împărţire mai raţională.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Din anii petrecuţi în cămine, dar visând neconsolat la o cămăruţă numai a mea, am rămas cu obiceiul de a vedea peste tot spaţii care ar putea fi folosite mai bine. Goluri de sub scări, care, închise cu o uşă, ar fi putut să devină un refugiu ideal pentru un student sărac, magazii pline cu lucruri de lepădat, unde ar mai încăpea o somieră, o bibliotecă şi un şifonier şi chiar toalete supradimensionate, unde, la o adică, aş putea şi dormi un timp, până ce locul ar primi o împărţire mai raţională.
Am văzut, zilele trecute, sub o scară la Teatrul Metroplis, un astfel de loc, care, să fi fost al meu, pe vremea când dormeam în cămine cu zeci de paturi suprapuse, m-ar fi făcut fericit. Nu numai fiindcă mă provoca să văd cu ochii minţii unele soluţii arhitecturale limită, dar şi pentru că avea o fereastră. Când n-ai de nici unele, fericirea vine de unde nu te aştepţi. Chiar şi de la fereastră.
Obiceiul acesta, de a mobila în principiu un spaţiu abandonat sau cu o întrebuinţare aproximativă, mi-a dăruit cândva un moment de mare împlinire. Moştenind de la un coleg o odaie de şase metri pătraţi la mansardă, am umplut-o cu lucruri rabatabile. Patul se ridica pe perete şi devenea canapea, masa, prinsă în balamale de zid, se făcea una cu zidul, scaunul se strângea şi d