Gilles Leroy, cistigatorul Premiului Goncourt in 2007, a fost la Bucuresti saptamina trecuta, invitat de Ambasada Frantei pentru a participa la lansarea traducerii romanesti a cartii premiate, Alabama Song. In ciuda cunoscutelor „vorbe rele“ din juriul premiilor Goncourt si chiar a scepticismului autorului, romanul la persoana I despre Zelda Fitzgerald e captivant, senzorial si feminin. Am stat de vorba cu scriitorul vineri, 21 martie, la Institutul Francez, inainte de lectura bilingva la care a participat.

Prima mea intrebare e legata de formula acestei carti: fictiune sau biografie romantata? Dumneavoastra subliniati ca e vorba de un roman, de o fictiune; cu toate acestea, cartea are un epilog in care nu mai apare vocea Zeldei Fitzgerald, ci chiar vocea unui autor (a dumneavoastra), deconspirind conventia, un autor care vorbeste despre o munca de cercetare, despre o calatorie in Alabama, tinutul Zeldei. Exista si o lista de oameni carora le multumiti pentru sprijin. De ce n-ati renuntat la referinte, la realitatea istorica, daca tineti la fictiune?

Am declarat ca e vorba de o opera de fictiune ca sa nu existe nici o neintelegere. Eu nu fac opera de istoric, desi ma sprijin pe doua existente reale. Dar, asa cum fac adesea in cartile mele, plec de la doua destine reale si scriu propria mea poveste, cu universul meu personal, cu propriile mele fantasme constiente si inconstiente, cu imaginarul, poetica mea. Rezulta, astfel, o opera de fictiune; in Alabama am fost in cu totul alt scop decit de a face cercetari asupra subiectului. Am fost pentru un motiv foarte simplu: nu cunosteam deloc Sudul Statelor Unite, cunosteam in schimb Coasta de Vest si pe cea de Est. Or, se intimpla ca Sudul e o adevarata pepiniera de scriitori, ca de pilda Faulkner. Voiam sa vad tinutul in care a trait Zelda si de ce anume a vrut toata viata sa fuga de acolo.

@N_