Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii au lăsat procurorii cu ochii în soare

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 28 martie 2008 ·

Anchetatorii doljeni nu au reuşit nici până în prezent să finalizeze cercetările în cazul scandalului dintre familiile de romi Miclescu şi Poenaru, de la sfârşitul lunii septembrie. Mulţi dintre cei implicaţi în conflict, dar şi unii martori au plecat din ţară. După o vară în care Craiova a fost scena a numeroase conflicte stradale, multe soldate cu răniţi, pe 30 septembrie, două familii de romi au „încins“ un adevărat război. Câţiva membri ai familiei Poenaru, care se deplasau cu două maşini pe strada Budai Deleanu din Craiova, au fost atacaţi de cei ai familiei Miclescu, în zona intersecţiei cu strada Drumul Jiului. În scurt timp au sosit şi alţi membri ai celor două clanuri şi a început o bătaie generală, în care s-au folosit pistoale, săbii şi bâte. În urma scandalului, Lucian Poenaru, Alin Gabriel Poenaru, zis „Patrian“, Ion Miclescu, poreclit „Dartanian“, Vasilică Ignat, zis „Atos“, Alin Zătreanu şi un minor, Nicolae B., de 13 ani, au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova. Dintre toţi, numai Gabriel Poenaru a rămas internat, fiind diagnosticat cu plagă împuşcată în piept şi în abdomen. Bărbatul a fost examinat medico-legal, medicii stabilind că rănile pe care le-a suferit i-au pus viaţa în pericol. Anchetă îngreunată de romiDupă ce s-a stabilit că viaţa lui Gabriel Poenaru a fost pusă în pericol, acesta fiind supus mai multor intervenţii chirurgicale, cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Cercetările au continuat, sub supravegherea acestuia, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Au fost audiate zeci de persoane, multe refuzând să dea declaraţii, iar, la începutul lunii noiembrie, procurorii spuneau că au un cerc de suspecţi în acest caz. După aceea, procurorul respectiv s-a mutat la Parchetul Curţii de Apel Craiova, dosarul fiind „pasat“ altui procuror de la Parchetul de pe lângă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Aventura României la Euro 2024 a început. România - Ucraina, scor 1-0 după o repriză. Gol superb al lui Stanciu - VIDEO

News.ro acum 16 minute
Naţionala de fotbal a României şi-a început aventura la Campionatul European de fotbal, luni, înfruntând în grupa E selecţionata Ucrainei. La meciul de la Munchen, de pe Allianz Arena, asistă mii de suporteri tricolori, între care se numără şi premi

Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie la o bază militară din Cehia folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene

News.ro acum 52 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate medie au fost

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 3 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Fostul director al Ambulanței Neamț, trimis la închisoare pentru luare de mită. Cât era șpaga minimă pentru angajare. Președintele unei comisii de examinare: „Știți medicină de urgență cât păr pe broască”

G4Media acum 3 ore
Fostul director al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ, Dan Morenciu, a fost condamnat definitiv pe 13 iunie, de Curtea de Apel Bacău, la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Dan Morenciu cer

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 5 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 33 minute
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°