Cu dispariţia lui Alain Robbe-Grillet se încheie experimentul romanesc major al secolului. De nu cumva se încheiase cît specialul francez încă scria, încă era prezent public. Nici un alt gest novator - neluîndu-i în calcul pe exhibiţioniştii începutului de secol - nu a avut atîta intrinsecă substanţă cum a avut-o Noul Roman Francez. Acaparînd, cu pregnanţa lui expresivă, întreg spaţiul european. Ce teribilă receptivitate cunoşteau Gumele, în labirint, Casa de întîlnire, imediat traduse continental! Ce vogă avea silueta inclasabilului francez prin tehnica dedublării. |sta era noul roman. Pe cît de snob acută devenise lectura proaspăt traduselor romane franceze - anii ^50, ^60 -, pe atît de îngăduitor duioasă e acum relectura lor, provocată chiar de momentul dispariţiei şarmantului Alain.
Nu se iviseră încă teribilii englezi, cei care - odată instalaţi continental - n-au mai cedat nimic din imperialul lor teritoriu. Mai ales acum. Cînd locul Noului Roman Francez e ocupat definitiv de Lodge, Barnes, Coe, McEwan. Deţinătorii absoluţi ai unor strategii romaneşti îmbinînd, cu inteligenţă şi cu farmec, harurile tradiţionalului realism insular cu soluţiile momentului. Şocante adesea, stînd însă pe un suport extrem de convingător. Făcînd din lectură un act de totalitate.
Francezii bătuţi? De nesuferiţii englezi?
Michel Houellbecq îşi asumă revigorarea naivităţii galice cu rezultate dintre cele mai sclipitoare. Alambicînd vocaţii de tradiţie balzaciană - flaubertiană, de ce nu! - cu sugestii venind chiar de la expiatul nou roman, Houellbecq recuperează, prin Platforma lui, un prestigiu ce părea pierdut. Lectură totală! Cum aceeaşi totală lectură vine şi de la pînă de curînd anonimul Wayergans, cel care, surprinzător, l-a şi surclasat pe Houellbecq la ultimul Goncourt. Un barochist de înmărmuritoare plieri pe real (Franz şi François).
Doar atît? @N_
