Un obicei periculos, cu largă răspândire în mediul rural, dar care face din ce în ce mai mulţi prozeliţi şi la oraş, este acela de a utiliza aparatul de sudură fără a avea calificarea necesară. Sudura metalelor, un proces de vârstă biblică
Un obicei periculos, cu largă răspândire în mediul rural, dar care face din ce în ce mai mulţi prozeliţi şi la oraş, este acela de a utiliza aparatul de sudură fără a avea calificarea necesară. Echipamentul şi aparatura necesare se găsesc din abundenţă în magazinele de specialitate la preţuri acceptabile, aşa încât tentaţia este mare. Atragem atenţia asupra faptului că utilizarea acestora de persoane necompetente şi în condiţii improvizate poate provoca inconveniente majore, cu efect imediat şi catastrofal sau cu repercusiuni mai lente, dar la fel de neplăcute. Pentru a fi mai convingător voi face un mic istoric al procesului şi procedeelor de sudură, invitându-i pe cititori la circumspecţie atunci când e vorba despre această tehnică numai aparent simplă sau la îndemâna oricui…
Un proces vechi de cånd lumea
Textul biblic pomeneşte despre timpurile lui Cain, când se lipeau prin topire tot soiul de scule din metal, de la bronz la fier. Lipirea, sudura metalelor are aşadar vârste milenare, dar, până către sfârşitul secolului al XIX-lea, singura metodă utilizată era sudura prin forjare, adică aducerea metalelor la stare de incandescenţă şi contopirea lor prin lovituri mecanice. Grecii ştiau cu un secol înainte de Hristos să aducă fierul la parametrii oţelului prin tratamente termice repetate, dar şi popare mai vechi descoperiseră tehnici de forjare. Ştim că, în veacul al II-lea d.Hristos, atelierele fierarilor cunoşteau o amplă dezvoltare, iar la 1540 Vannoccio Biringuccio publica lucrarea intitulată “De la pirotechnia”, în care erau incluse operaţiunile de sudură la incandescenţă. Meşterii fierari