- Cultural - nr. 63 / 29 Martie, 2008 Imaginatia este cea care confera operei poetice deschiderile posibile, preluand si transmitand povara ideilor globale, obsesia, halucinatia, intuitia si cunoasterea. Acest joc al imaginatiei este in deplina desfasurare in opera poetica a lui Nichita Stanescu, contopindu-se in poetice noduri si semne, intr-un qui-pro-quo liric, in idei si simboluri generale ale poeziilor sale, mai vechi sau mai noi. Autor al unei vaste opere poetice, Nichita Stanescu aduce cu sine esenta si amprenta trairii launtrice, fiind insa, inainte de toate, o expresie a cunoasterii profunde, de dincolo de cuvant, realizata in profunzimile obscure ale nonverbului. Foarte placut si iubit, atat ca poet, cat si ca om, Stanescu isi face numerosi prieteni in (fosta) Iugoslavie, Jan Miloš, Šrba Ignatoviè, Desanca Mosinoviè, Milan Zivanoviè, sculptorul Bogdan Bogdanoviè si, mai ales, bunul sau prieten Adam Puslojiè. Acesta din urma ii va ramane cel mai apropiat sufletului, va fi prietenul sarb care va fi alaturi de el, spiritualiceste, pana in clipa mortii. Opera stanesciana a fost extrem de bine receptata de catre cititorii spatiului iugoslav. In anul 1971 ii apar in aceasta tara volumele "Beograd u pet prijatelia” (Belgradul in cinci prieteni) si "Nereci” (Necuvintele) in traducerea si in ingrijirea bunului sau prieten Adam Puslojiè. Acelasi poet, o voce esentiala a liricii sarbe, ii dedica lui Nichita Stanescu cateva poeme, in limba romana; poeme aparute in data de 13 martie 1984, ca un semn al pretuirii si al indelungatei lor prietenii: "(…)

Ai devenit si tu un vers al tau,

Ai devenit si tu un alt vers al tau

Din necuvinte numai

Ne-ai invatat sa credem

Nu credeam sa-nvat a muri vreodata

pentru ca, pentru o clipa, ai crezut

cum el din tine e creat.” Un alt poet sarb, Milan Zivanviè, spunea, cu referire la prima intaln