Istoria parfumului este o poveste veche cat istoria civilizatiei si se scrie de la cultul zeilor pana la arma de seductie din cluburile de astazi. Randurile de mai jos ofera, deocamdata doar in scris, pana se va inventa Internetul olfactiv, cateva date din istoria parfumului, explica diferenta dintre apa de colonie si parfumul de toaleta si dezvaluie mici trucuri despre cum si cand sa te parfumezi.
Istoria parfumului
Toate popoarele antice stiau secretele parfumului. La egipteni, de exemplu, parfumul era folosit mai ales in practica religioasa, ca ofranda pentru zei sau pentru imbalsamarea defunctilor. Comertul cu parfumuri i-a imbogatit pe negustorii sumerieni, fenicieni si greci.
Parfumurile nu existau ca atare, ci in materii prime precum florile, plantele aromatice si rasinile. Substantele frumos mirositoare erau folosite si de bogati, si de saraci, iar modul in care se prezinta evolueaza si el: fumigatii, uleiuri, balsamuri, unguente, pudre, esente, lichide fermentate.
In Evul Mediu, parfumurile aduse din Orient incep sa faca parte din arsenalul placerilor trupului. Cruciatii sunt cei care aduc in Europa materiile prime si tehnicile parfumului. Dupa cruciade, consumul de parfum creste, mai ales sub forma sapunului si a apei de trandafiri.
Dupa chinezi si arabi, alchimistii europeni descopera alcoolul etilic si distilarea. Astfel, Renasterea aduce doua inovatii in domeniu, perfectionarea alambicului, sistemul de racire pentru facilitarea distilarii, precum si descoperirea alcoolului etilic, pentru a i se da parfumului un alt suport in afara de uleiuri si grasimi.
Cei care isi pot permite acest lux incep sa poarte sticlute cu mosc si rasini aromatice. In ciuda avertismentelor bisericii, europenii se bucura de placerea bailor parfumate.
La curtea lui Ludovic al XV-lea, supranumita "C