Rapid a reuşit aseară prima victorie pe teren propriu în acest an, învingând Ceahlăul Piatra Neamţ cu scorul de 5-1 într-un meci disputat cu porţile închise. Sursa: Rompres
Singurii rapidişti care au dezamăgit aseară au fost Phillip Leonard şi Joao Paulo, fotbalişti transferaţi în această iarnă. Primul a gafat decisiv la golul marcat de moldoveni, în timp ce al doilea a ratat o nouă ocazie monumentală în minutul 70.
> George Copos a venit la meci alături de Constantin Toma, noul preşedinte al Consiliului de Administraţie. Magnatul giuleştean a făcut spectacol de la tribuna oficială, fiind mai activ chiar decât noul antrenor al Rapidului, Marian Rada, încurajându-i pe Săpunaru şi Boya, dar muştruluindu-l serios pe Emil Dică. „Ce fricos eşti!“, i-a strigat Copos mijlocaşului rapidist de mai multe ori. În 37, la un şut slab al lui Pancu, Copos a creat şi un mic incident. El a lovit cu pumnul în masă, iar o ceaşcă de cafea a zburat pe scările tribunei oficiale, fiind aproape să lovească un steward. „Bine că n-a fost o brichetă“, a glumit o persoană din anturajul lui Copos.
Aplauze ironice spretribunele goale
> Acţionarul rapidist l-a luat la ochi pe arbitrul Alexandru Tudor: „Hei, Deaconu!“, a strigat fostul vicepremier în momentul în care Tudor i-a acordat un cartonaj galben lui Lazăr.
> Rapidiştii sunt încă sub impresia deciziei luate vineri noapte de Comisia de Disciplină. „Pentru unii, albul e negru şi negrul e alb“, a răbufnit Copos la pauză.
> La final, în semn de dispreţ faţă de conducătorii fotbalului românesc care au ajutat Steaua să ia punctele din Giuleşti la masa verde, rapidiştii s-au îndreptat spre tribunele goale şi au aplaudat.
LIGA I
RAPID - CEAHLĂUL . . . . .5-1
Marcatori: Cesinha (43), Boya (49 şi 81), C. Lazăr (56 şi 90+2) / R. Doicar