România, în prezent, nu este expusă la o criză financiară de genul celei din America. Ne pândesc însă câteva grave pericole, între care creşterea în continuare a inflaţiei, agravarea deficitului extern, ca rezultat al evoluţiilor din economie, presiuni către creşteri salariale neacoperite cu productivitate, plus un grad redus de eficienţă. Toate aceste ameninţări sunt cauzate, în principal, de întârzierea procesului de restructurare.
România, în prezent, nu este expusă la o criză financiară de genul celei din America. Ne pândesc însă câteva grave pericole, între care creşterea în continuare a inflaţiei, agravarea deficitului extern, ca rezultat al evoluţiilor din economie, presiuni către creşteri salariale neacoperite cu productivitate, plus un grad redus de eficienţă. Toate aceste ameninţări sunt cauzate, în principal, de întârzierea procesului de restructurare.
Fără îndoială, astfel de dificultăţi nu sunt de natură să ne alarmeze. Am parcurs ani şi mai grei, în care ţara a avut de înfruntat duşmani dintre cei mai periculoşi: inflaţia galopantă, şomajul, sărăcia. Mereu ni s-au dat asigurări că redresarea nu este prea departe. Numai că au fost aduse argumente de ordin cantitativ: producţii industriale, producţii agricole, acumulări pentru investiţii. Eram însă departe de surplusul de competitivitate cerut de racordarea la economiile europene. Suntem încă departe.
Creşte însă PIB-ul. De opt ani, fără încetare. Totuşi, o mare parte a populaţiei nu-şi ascunde nemulţumirea. E şi firesc: România continuă să deţină lanterna roşie a nivelului de trai în Europa. Salariul lunar abia a depăşit echivalentul a 300 de euro pe lună. În medie, desigur. Pieţele încă mai gâfâie. Concurenţa e liberă, potrivit legii, dar nu-i pe deplin liberă în realitate. Expresii iniţial profetice, între care economia de piaţă, privatizarea,
