Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid a deschis porţile

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 31 martie 2008 ·

În primul meci disputat fără spectatori, echipa din Grant a obţinut prima victorie „acasă“ în acest an, scor 5-1, cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Sursa: Rompres

Privată de punctele din meciul cu Steaua, formaţia Rapid s-a răzbunat pe prima ieşită în cale, Ceahlăul Piatra-Neamţ, pe care a învins-o cu 5-1, sâmbătă seară, în Giuleşti. Misiunea „alb-vişiniilor“ a fost uşurată de Evora, fundaşul nemţenilor care, în minutul 7, „l-a executat“ pe Pierre Boya, şi a văzut cartonaşul roşu.

Absenţa galeriei n-a fost deloc un dezavantaj pentru gazde, giuleştenii părând să zburde pe teren în lipsa presiunii exercitate de public. Rapidiştii au deschis scorul cu două minute înainte de pauză prin brazilianul Cesinha. Repriza a doua a adus desprinderea pe tabelă, rapidiştii marcând în 45 de minute patru goluri, adică tot atâtea câte au reuşit de la începutul sezonului de primăvară, incluzând aici şi reuşita lui Săpunaru din meciul cu Steaua.

La finalul jocului, fotbaliştii „albvişinii“ au aplaudat tribunele goale, în semn de protest faţă de hotărârea Comisiei de Disciplină care, pe lângă decizia de a acorda cele trei puncte Stelei, a dictat şi două meciuri în Giuleşti cu porţile închise.

Copos a bătut cu pumnul în masă

Fără public şi cu un antrenor principal de conjunctură, Marian Rada, rapidiştii au fost impulsionaţi de George Copos. Acesta a ţinut loc şi de galerie, şi de tehnician, încurajându-şi în permanenţă jucătorii. Magnatul giuleştean l-a luat totuşi la ţintă pe Emil Dică. Decarul rapidist a fost înţepat în mai multe rânduri de Copos, care i-a strigat la un moment dat: „Fricosule!“.

Fostul vicepremier a fost scos din minţi şi de Daniel Pancu. La un şut modest al acestuia, Copos a lovit cu pumnul în masă, iar o ceaşcă de cafea s-a făcut cioburi pe scările de la tribuna oficială, fiind aproape să lovească u

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 18 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 4 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°