A venit vorba despre casa lui Iliescu. Neprietenii acestuia şi-au reamintit cu iuţeală că fostul preşedinte a devenit proprietarul casei din Primăverii în care stă încă de pe vremea când era ce era prin CC şi din care nu s-a mutat - cum au făcut noii granguri ai democraţiei - într-una mai mare şi mai frumoasă.

Nici nu e singur în casa asta, o altă familie ocupând etajul. Nimeni nu pare să-şi amintească însă cum şi în ce condiţii a devenit domnul Iliescu proprietar, din „sărac, dar cinstit”, cum se proclamase după două mandate. Domnul Iliescu şi-a cumpărat casa, aşa cum o permitea pe atunci o lege de care au beneficiat sute de mii de români - e drept, unii achiziţionându-şi apartamentele confort II, iar alţii vilele, dar asta e o altă chestiune, - în momentul în care, pierzând alegerile pentru un nou mandat, în 1996, „purtătorii de cuvânt” ai noului regim, Constantinescu pe nume, i-au transmis că va fi scos fără menajamente din casa pe care o ocupa. Pe atunci nu se dăduse legea cu foştii preşedinţi, pentru că „fostul” nu considerase necesar un astfel de privilegiu, ea avea să vină abia la finalul mandatului lui Constanti-nescu.

Ca tot omul care se teme de siguranţa acoperişului, dl Iliescu a cedat atunci la insistenţele consilierilor săi şi a achiziţionat apartamentul în care locuia. Doar cu vreo 17 mii de dolari, dar acestea erau preţurile pe care le stabilise administraţia. Dl Iliescu s-ar fi mulţumit să rămână chiriaş, neavând vocaţia proprietăţilor, bănuind pe deasupra că avea şi de tras de pe urma acestei tranzacţii, ceea ce de altfel s-a şi întâmplat.

Ei bine, asta e o parte a poveştii. A doua ţine de curtea sa. La sensul propriu. Cei care au făcut legile respective au reuşit să le bulibăşească atât de bine, încât să creeze un adevărat haos şi situaţii de un ilogic ieşit din comun. Statul a vândut chiriaşilor casele, dar doar cu pământul de s