La inceputul anilor '90, aderarea Romaniei la NATO era nu numai un "obiectiv major de politica externa", ci si un vis. Un vis devenit realitate abia in aprilie 2004, la 7 ani dupa marea dezamagire de la summit-ul Aliantei de la Madrid. Dupa doar 2 luni, la Istanbul " primul summit la care tara noastra participa in calitate de aliat - Romania a obtinut organizarea reuniunii la nivel inalt a NATO din 2008.
Unii spun ca alegerea Romaniei reprezinta o recunoastere a rolului de aliat important al Statelor Unite. Altii spun ca este o recunoastere a interesului strategic al NATO pentru regiunea noastra. Eu spun ca este mai mult decat atat. Este rezultatul multor, multor ani de lobby. Cu atat mai mult cu cat, intr-o prima faza, Portugalia - mai precis capitala Lisabona - era favorita. Din fericire, oficialii portughezi au fost suficient de flexibili pentru a accepta contraoferta noastra, summit al NATO contra summit al OSCE. Din fericire, Washingtonul ne-a ajutat, in pofida crizei politice prelungite de la Bucuresti.
Alaturi de presedinte si primul-ministru, si principalul partid de opozitie s-a angajat sa asigure un minim de stabilitate politica in perioada premergatoare summit-ului. Pentru ca alegerea Bucurestiului si a Romaniei are un aspect simbolic si strategic. Sa nu uitam cand presedintele Bush vorbea despre o Europa unita, democratica, libera si prospera de la Marea Baltica la Marea Neagra...
Bucurestiul si Romania reprezinta, cel putin din punct de vedere simbolic, incheierea unui ciclu de recladire a unei Europe democratice. Agenda summit-ului va fi cea mai ambitioasa, complexa si variata din istoria Aliantei. Dar care vor fi rezultatele si dividendele pentru Romania dupa ce Air Force One va fi parasit Bucurestiul pentru Soci?
Liderii Romaniei au sansa - poate unica - de a folosi acest summit pentru a aseza definitiv Romania pe harta interna
