George Pruteanu nu putea fi indoctrinat, pus sub o mereu aceeasi umbrela, fie cit de protectoare. Se plictisea. Spiritul lui vagant l-a facut sa traiasca intr-o continua alerta - premonitorie? "clipa cea repede" ce i s-a dat. Ce stupid, sa scriu despre George Pruteanu la timpul trecut! A nu fi stupid, a nu cadea in ridicol erau chiar vorbele lui favorite, folosite mai ales in numeroasele dispute pe teme lingvistice-politice-sociale-culturale-etice-etnice - pe orice tema, de fapt -, intretinute de el, in ultimii ani, in media. In toate, etala o stralucire, o verva a ideilor, a argumentelor si, mai ales, a contra-argumentelor, carora cu greu le pot gasi un echivalent in rostirea romaneasca recenta. Si ma gindesc (pastrind proportiile) la celalalt George al oratoriei, la Calinescu, care umplea amfiteatre si seducea auditoriul prin imprevizibile conexiuni, ca si printr-o gestica de actor, caruia ii placea sa se dea in spectacol. Nu intimplator emulul i-a consacrat o carte. George Pruteanu avea geniu lingvistic. Pe la sfirsitul anilor '60, cind a inceput sa publice si sa frecventeze mediile literare, dincolo de inteligenta etalata in cronicile si recenziile lui - impecabile stilistic - uimea (si cucerea auditoriul de ocazie) prin fabuloasa capacitate nu doar de "a vorbi intr-o limba" straina (franceza, italiana, engleza), ci si de a imita diverse idiomuri (maghiara, turca, suedeza, chineza, japoneza, limba unor triburi...), de credeai ca le cunoaste si pe acestea. Student inca (la f.f.!), devenise cronicar literar la revista "Convorbiri literare", impreuna cu Val Condurache, Daniel Dimitriu, Al. Dobrescu formind o redutabila echipa, care a dominat foiletonistica de intimpinare din anii '70-'80.Pentru variatie - si intrucit in revista nu-si putea revarsa toate ofurile ca si tot umorul, sustinea o "revista a revistelor" la "Serile Dialog-Opinia Studenteasca", ce se desfasur