Romania a intrerupt temporar traditionalul joc de glenze in politica externa. Am devenit, din nou, o tara predictibila si ceva mai previzibila iar acesta este marele castig al declaratiilor raspicate de la Cotroceni. Lor li se opun avocatii duplicitatii, legati prin fire stiute sau nevazute de Moscova, cuplati la nebanuitele ei resurse. Ei, duplicitarii, ne ametesc cu pretul gazului rusesc, prorocesc intunericul de la Rasarit daca nu ne vom arunca la picioarele Gazprom cerand putina lumina. Avem insa sansa sa ne spalam trecutul de tradatori eterni, rusinea de tara care si-a abandonat, de-a lungul istoriei, toate aliantele in care a intrat. Iar sansa asta se cheama, va place sau nu, Traian Basescu.
Din tradare continua a rezultat o tara ciumata, buna de tinut la usa istoriei. Ne-am abandonat, pe rand, aliatii occidentali, nazisti, comunisti, invocand mereu scuza lasa a locului ingrat ocupat pe harta: prinsi in mod fatal la rascruce. Ne-am adormit constiinta pe asternutul moale al resemnarii: suntem prizonierii jocului dublu in menghina marilor puteri! Argumente imprumutate de la ora de geografie au izgonit principiile si morala din viziunea noastra istorica, redusa la un soi de oportunism slinos si perpetuu. O inscriptie daltuita pe fruntea natiei, care ii defineste si azi pe cei mai multi dintre cetatenii ei.
Cum putem scapa de blestem? Prin asumarea pana la capt a angajamentelor luate, cu mult curaj, coerenta si luciditate. De exemplu, fara retrageri din Irak anuntate cu lacrimi in ochi urmate apoi de o ridicola amnezie. Dar e bine ca Guvernului Tariceanu i s-au uscat lacrimile dupa soldatii romani din Irak. Este foarte bine ca suporta astazi, cand presedintele american George Bush vine la Bucuresti, doar rusinea amneziei in loc de insuportabila rusine a infidelitatii.
Pe alti duplicitari ii auziti astazi penduland la televizor: Basescu
