Cocosul decapitat este probabil prima transpunere cinematografica a unei perioade fundamentale din istoria comunitatii sasesti, cu reverberatii profunde, pina in contemporaneitate. In acest numar al revistei, publicam patru cronici la filmul regizat de Radu Gabrea, care incearca sa prezinte plusurile si minusurile acestei noi premiere romanesti.
Filmul lui Radu Gabrea incearca sa ramina fidel romanului lui Eginald Schlattner si ne ofera astfel o poveste care puncteaza inceputul sfirsitului prezentei germane in Transilvania (situatia are multe similaritati si cu Banatul).
Pe de-o parte, mitul Transilvania Felix, al convietuirii fericite intre diferitele etnii traitoare acolo; pe de alta parte, intruziunea tot mai puternica a nazismului in viata germanilor transilvaneni. Schlattner surprinde perioada cind identitatea saseasca se risipeste tot mai mult intr-o identitate pangermana propusa de ideologia nazista; Gabrea transpune pe pelicula istoria autobiografica a autorului german, sugerind astfel emergenta unei tot mai mari nostalgii dupa o perioada pe care memoria istorica (si personala) tinde sa o mitizeze cu apetenta.
As spune ca filmul lui Gabrea este in primul rind o expresie a relatiei pe care prezentul o are cu trecutul, a acestei nostalgii emergente, vizibila, printre altele si in Lindenfeld-ul lui Ioan T. Morar sau in relatarile de presa care au insotit anul trecut statutul de Capitala culturala europeana pe care l-a avut Sibiul. intr-o emisiune televizata de acum citiva ani, Emil Hurezeanu a comparat nostalgia romaneasca dupa prezenta germana in Transilvania si Banat cu situatia celui caruia ii este amputat un picior, dar care are inca senzatia ca piciorul este acolo, simtindu-i mai cu seama durerile.
intreg acest fenomen pune pe ginduri, iar cauzele sale merita cu siguranta cercetate, din perspectiva istoric