Thailandezii care n-au bani pentru schimbare de sex se mulţumesc să devină eunuci.
Autorităţile din Thailanda au interzis, începând de ieri, clinicilor şi spitalelor să mai facă operaţii de castrare a bărbaţilor care-şi doresc să se transforme în femei. Măsura a fost luată întrucât acest tip de intervenţie chirurgicală este perceput drept o alternativă ieftină şi rapidă la o operaţie completă de schimbare de sex, relatează Reuters.
Ministerul Sănătăţii Publice a avertizat că medicii care vor face operaţii ce nu presupun terapia specifică schimbării de sex (care include o riguroasă evaluare a stării fizice şi psihice a pacientului) riscă până la şase luni de închisoare. În Thailanda, gradul toleranţei faţă de „al treilea sex“ sau faţă de „doamnele-băieţi“ (în thailandeză „katoey“), termen care acoperă o plajă largă - de la travestiţi la cei care fac o operaţie completă de schimbare de sex -, a atins un nivel foarte mare.
Ieftin şi rapid
Astfel, această ţară a devenit lider mondial în materie de asemenea intervenţii chirurgicale. Clinicile au răspuns rapid cerinţelor pieţei, iar preţurile sunt rezonabile. Website-urile sunt pline de oferte adresate tinerilor băieţi care-şi doresc să arate ca fetele. O operaţie de castrare costă numai 125 de dolari.
Autorităţile recunosc însă că le va fi greu să verifice dacă interdicţia impusă va fi respectată, mai ales că intervenţiile chirurgicale în cauză durează puţin, astfel că pot fi făcute şi clandestin. „E greu să le depistezi, pentru că o operaţie durează numai 15-20 de minute“, a explicat Tara Chinakarn, oficial al Ministerului Sănătăţii. Acesta a precizat că înştiinţarea privind interdicţia impusă a fost trimisă unui număr de 16.000 de unităţi sanitare.
ÎN AMBELE DIRECŢII
Copil din tatăl-mamă
În acest timp, în Statele Uni