Roş-albaştrii au bătut palma cu Mendoza, Pepe Moreno şi Habibou pentru transferuri definitive, iar Becali a decis că Lăcătuş va fi antrenorul Stelei şi în viitorul sezon
1,9 milioane de euro va plăti Steaua peste o lună pentru a-şi asigura serviciile definitive ale lui Mendoza, Pepe Moreno şi Habibou. Aduşi astă-iarnă sub formă de împrumut, cei trei l-au impresionat pe Gigi Becali în retur.
"M-am decis, îi cumpăr pe toţi. Evoluţiile lor m-au convins să-i achiziţionez, sînt profesionişti adevăraţi", a spus patronul. Sigur că Steaua nu mai poate rata locul 2, el l-a anunţat deja şi pe Marius Lăcătuş că va rămîne antrenorul echipei şi în sezonul viitor. După ce s-a sfătuit cu "Fiara", Becali a hotărît să urgenteze demersurile pentru a-i transfera definitiv pe cei 3 fotbalişti de culoare.
Gigi l-a mandatat pe Adrian Ilie să poarte negocierile. Managerul sportiv al roş-albaştrilor a luat deja acordul celor de la Charleroi pentru Habibou, a bătut palma cu Independiente pentru Pepe Moreno, iar cu Mendoza a tratat direct, peruanul venind în Ghencea din postura de jucător liber de contract. "Cu Mendoza ne-am înţeles şi la aspectul financiar, şi asupra perioadei pe care va semna în vară. Cu Pepe şi Habibou am purtat discuţii de principiu, urmează să le finalizăm săptămîna viitoare. Nu cred că va fi vreo problemă", a spus Adrian Ilie.
300 de mii de euroau costat astă-iarnă împurmuturile lui Mendoza, Habibou şi Pepe Moreno
Andres Mendoza (30 de ani)
Ce a făcut
- a jucat titular în toate cele 7 etape
- a marcat un gol, în meciul Poli Iaşi - Steaua 2-1
- a oferit 5 pase de gol în meciurile cu CFR, Urziceni şi UTA
Ce urmează
- va semna pînă în iunie 2010
- Steaua îi va plăti la vară o primă de instalare de 300.000 de euro, plus un salariu de 350.000 pe an
Pepe Moreno (26 de an