Putem spera ca intre borna "Restul e tacere" (film tip fresca, altfel spus: o superproductie costisitoare orientata si spre spectator) si borna din cealalta extrema (de abordare artistica minimalista, deci financiar ieftina) data de "432"-ul lui Mungiu se vor mai face de-acum incolo alte si alte filme, toate trebuind sa se raporteze intr-un fel sau altul la stacheta ridicata de aceste doua pelicule. Restul e... rabdare. Ultimul film pe care l-am vazut la cinema a fost "4 luni, 3 saptamini si 2 zile" al lui Cristian Mungiu. Asta a fost anul trecut, nici nu mai stiu exact in ce luna, parca undeva prin vara - sau abia-n toamna chiar. De scris despre pelicula premiata cu Palme d'Or n-am scris propriu-zis, de vreme ce i-am dedicat doar o revista a presei germane - asta, evident, cu ocazia decernarii prestigiosului premiu de la Cannes. Miercuri, m-am dus din nou la cinema. Initial, spectatorii puteau fi numarati pe-o mina, dar, dupa citeva minute de la stingerea luminii in sala de la Victoria, au mai venit doi, astfel incit am fost sapte spectatori la un spectacol al celei de-a saptea arte. Pe la jumatatea noului film al lui Nae Caranfil, unul din cei sapte spectatori (o spectatoare) a abandonat, parasind sala. Ceilalti sase, care am stat pina la final (am iesit pe la 13.20 din sala, dupa mai bine de doua ceasuri!), am vazut un film despre inceputurile filmului, un film despre primul lung metraj romanesc ("Independenta Romaniei", regizat de Grigore Brezeanu) care pentru Nae Caranfil (autor si-al scenariului, scris inca in 1989!) devine "pretextul" si "sasiul" deopotriva pentru punerea pe pelicula a celei mai ample fresce cinematografice de epoca realizata dupa caderea comunismului (filmul, de altfel, reprezinta si cea mai scumpa productie romaneasca, prin cei 2,4 milioane de euro cit a costat, motiv pentru care putem, de fapt, vorbi de prima superproductie cinematografica