Cat de "unita" este astazi Uniunea Europeana? 27 de state-membre cauta zilnic sa escamoteze aceasta intrebare delicata.

Progresele constructiei raman admirabile. Capacitatea participantilor de a solutiona blocajele politico-institutionale nu mai trebuie nici ea demonstrata, mai ales dupa relansarea procesului prin adoptarea Tratatului de la Lisabona. Si totusi, forta centrifuga a traditiilor culturale diferite - sporita de persistenta egoismelor nationale - este adesea mai puternica decat forta centripeta a "visului" european. Poate ca visam impreuna, dar actionam inca separat.

Ce-i drept, noii membri nu mai sunt sistematic taxati pentru "indisciplina", asa cum se intampla imediat dupa 2004. Reflexul lor comunitar s-a mai polisat intre timp. Asta insa nu impiedica state precum Lituania, Letonia sau Republica Ceha sa negocieze direct cu SUA suspendarea vizelor de intrare pentru cetatenii lor, desi un demers paneuropean in acest sens ar fi fost dezirabil in principiu si cu mai mare impact la nivelul rezultatelor. Un alt exemplu de eterogenitate poate fi cules din domeniul strategic. Cehia si Polonia au negociat cu americanii amplasarea sistemului antiracheta fara sa mai treaca pe la Bruxelles-UE, respectiv Bruxelles-NATO. Frica viscerala de posibila amenintare a Rusiei (sau Iranului) le-a determinat sa actioneze pe cont propriu chiar daca respectiva atitudine complica dialogul UE-Rusia si chiar pe acela dintre Alianta Nord-Atlantica si Moscova. In fond, Romania s-a comportat la fel (si din motive similare) atunci cand a negociat direct cu oficialii de la Washington gazduirea bazelor americane pe propriul teritoriu. Ar fi insa eronat sa sustinem ca tropismul proamerican e specific doar noilor membri. Ne amintim foarte bine ca fostul premier britanic Tony Blair s-a asociat cu SUA in chestiunea Razboiului din Irak fara a se fi consultat in prealabil