Primele multinaţionale sosite în România au creat legenda. Au supravieţuit tulburărilor sociale şi politice, fondând primele insule de capitalism. Astăzi, cei care au pariat la început spun că a meritat riscul. La 90 de ani după ce traversat Atlanticul, Coca-Cola sosea şi în România, într-o lume gri, răscolită de frământări sociale.

1 /.

„La începutul lui 1991, Ion Stamanichi, directorul pe-atunci al fabricii de sucuri Cico, un român cu vocaţie antreprenorială şi spirit vizionar, a scris o faimoasă scrisoare celui care conducea biroul din Atlanta, spunându-i textual: «Noi suntem cea mai mare fabrică de răcoritoare din România, voi sunteţi cea mai mare fabrică de răcoritoare din lume. De ce n-am face afaceri împreună? » şi l-a poftit astfel în România pe preşedintele companiei Coca-Cola, Robert Goizueta“, se arată în „Cartea zâmbetelor“, o radiografie a dezvoltării companiei în ţara noastră, semnată de Teodora Migdalovici şi de agenţia McCann PR.

Începutul a fost brutal, de neînţeles, aproape miraculos. „Prima venire a echipei din Atlanta la Bucureşti se întâmpla chiar în perioada mineriadei. Reîntorşi în Capitală, după ce semnaseră şi parafaseră înţelegerile cu reprezentanţii Cico în contextul relaxat al unei staţiuni montane, oaspeţii străini, cazaţi la Intercontinental, singurul hotel mai sofisticat pe-atunci, au auzit prin ferestrele ultimului etaj turbulenţele stradale. (...) Minerii veniseră la Bucureşti şi deja începuseră incidentele cu manifestanţii. E uşor de imaginat ce trebuie să fi simţit reprezentanţii acestei multinaţionale, prima doritoare să investească masiv în România, la vederea perspectivelor politice şi sociale destul de incerte şi de tulburi, după ce promiseseră, sub semnătură, infuzie masivă de capital, construcţii de fabrici şi implicarea, pe termen lung, a unei colosale forţe de muncă locale. Scoşi pe uşa din spate