A cântat o viaţă şi a oferit de nenumărate ori exemplul profesionistului care-şi respectă auditoriul.
A cântat o viaţă şi a oferit de nenumărate ori exemplul profesionistului care-şi respectă auditoriul.
Realizatorul tv Iuliana Tudor recunoaşte că este pentru prima oară când vrea să scrie ceva şi nu reuşeşte. “E un soi de panică şi împietrire pentru că, ce gândesc, ce simt are dimensiuni prea mari pentru albul limitat al acestei foi de hârtie. Mi-e greu să aleg evocarea perfectă şi binemeritată de artistă, omul, românca Lucreţia Ciobanu”.
Cu toate acestea, Iuliana Tudor a parcurs trei etape în care a reuşit să descopere că se află în faţa unui exemplu. Ca telespectator, a frapat-o la o primă vedere şi ascultare maiestuozitatea unei apariţii venite parcă din alt timp. Prin nimic sinonimă cu cel prezent.
O DOINĂ. “Am cunoscut de-a lungul timpului oameni care vor să se impună, după cum am descoperit oameni născuţi să impună”, apreciază realizatorul tv. “Când am ascultat-o pentru prima oară, Lucreţia Ciobanu se impunea natural copilului care eram, cucerindu-mă prin forţa glasului şi printr-o atitudine de Regină!
Mai târziu, destinul a făcut să o întâlnesc în calitate de moderator al emisiunii “O vedetă... populară”. Mi s-a tăiat respiraţia când mi-a întins mâna şi mi-a oferit confortul unei familiarităţi la care nu speram pentru a realiza interviul din cadrul emisiunii. Lucreţia Ciobanu e un om nealterat. Curat şi sănătos în construcţie, un om pentru care lucrurile simple dau valoare vieţii: zâmbetul “Ciobănelului” său, cum îi place să-şi alinte soţul, o strângere de mână, o zi cu soare, o glumă, o doină, liniştea pe care i-o aduce dragostea oamenilor simţită însă nu ca pe un succes, ci ca pe o datorie împlinită responsabil şi multe, multe altele”.
CU RESPECT. Lucreţia Ciob