Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stan: "Sunt 5 jucători care încep să mă dezamăgească"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 7 aprilie 2008 ·

Marius Stan, directorul de la Oţelul, îşi avertizează jucătorii: "vara va veni cu disponibilizări!".

Marius Stan, directorul general de la Oţelul Galaţi, este supărat rău pe jucători şi a anunţat că la finalul campionatului se va despărţi de mulţi dintre ei. "Nu e o ameninţare, este doar o punere în temă. Îi anunţ că vara va veni cu disponibilizări. Nu este nici o problemă, am mai făcut aşa ceva, am mai renunţat deodată la 18 jucători, apoi la încă nouă. Dacă unii cred că jucând prost vom renunţa la ei în condiţii care să-i avantajeze, se înşeală amarnic. Sunt sub contract cu noi, vor pleca, dar numai în condiţii care să-i usture. Au avut o primă specială cu Dinamo, am încercat şi modul acesta pentru a-i scoate din starea de indiferenţă, dar până la urmă tot la bici ajungem.

Sâmbătă Dinamo era de bătut, dar rezultatul vine când majoritatea jucătorilor evoluează la capacitate maximă, iar noi am avut cam cinci jucători sub media potenţialului pe care îl au. La pauză am primit un răspuns stupefiant de la unul dintre ei, când i-am cerut să fie mai agresiv: «păi sunt la trei cartonaşe galbene».

Este anormal ce se întâmplă de câteva etape, nu este firesc să ajungem la spital din cauza atitudinii lor. Nu mai putem tolera indiferenţa. Sunt jucători care prin atitudinea lor lasă impresia că ne fac o favoare că joacă pentru Oţelul, uitând că acest club i-a adus de prin liga secundă şi i-a reabilitat. Depinde doar de ei în ce situaţie vor fi la vară, este un ultim avertisment. Urmează trei partide care pot salva sezonul, cu Poli Timişoara Steaua şi în deplasare cu Craiova, vreau să mânânce jar în aceste meciuri. Toţi!", a declarat Marius Stan.

Marius Stan, directorul de la Oţelul, îşi avertizează jucătorii: "vara va veni cu disponibilizări!".

Marius Stan, directorul general de la Oţelul Galaţi, este supărat rău pe jucători şi a anunţat

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 10 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 7 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 11 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 11 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 8 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 10 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 7 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Sindicalişti: Veniturile angajaţilor plătiţi cu salariul minim vor scădea, în loc să crească

Mediafax acum 11 ore
Sindicaliştii cer Ministerului de Finanţe şi Guvernului modificarea urgentă a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării sale cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 202

Doi cetăţeni ucraineni care au petrecut trei nopţi pe munte, căutaţi de salvamontişti / Au anunţat că au ajuns într-o zonă din care nu mai pot înainta

News.ro acum 13 ore
Doi cetăţeni ucraineni care au petrecut trei nopţi pe munte sunt căutaţi, marţi, de salvamontişti, după ce au anunţat la 112 că au ajuns într-o zonă din care nu mai pot înainta. ”Acţiune în derulare a salvamontiştilor din cadrul Salvamomt Maramureş

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°