Pentru multe state membre NATO, admiterea Ucrainei şi Georgiei nu e un moment vital în destinul Alianţei. Ba, mai mult, ea riscă să afecteze grav Alianţa prin includerea a două state instabile, cu conflicte interne şi externe, cu popoare cărora nu le surîde admiterea în NATO. ● Ion Cristoiu
Editorialele zilei
● Tudor Octavian:O întrebare tîmpită ● Adrian Severin:Summit în stil european ● Lucian Avramescu:Băsescu, pupat pe chelie de Bush şi Putin ● Ilie Şerbănescu:Banca Mondială trage tare pentru locul doi ● Dan Dumitrescu: Mai proşti decît valiza cancelarului
Pentru multe state membre NATO, admiterea Ucrainei şi Georgiei nu e un moment vital în destinul Alianţei. Ba, mai mult, ea riscă să afecteze grav Alianţa prin includerea a două state instabile, cu conflicte interne şi externe, cu popoare cărora nu le surîde admiterea în NATO.
Nu cred să existe comentariu, atît în România, cît şi în Europa, care să nu concluzioneze că decizia Summit-ului NATO de la Bucureşti de a nu acorda Georgiei şi Ucrainei dreptul de a trece la programul Membership Action Plan e o victorie a lui Vladimir Putin. O astfel de concluzie se întemeiază pe o realitate: Vladimir Putin s-a declarat în mod categoric împotriva acordării MAP celor două ţări; şi o ipoteză: Summit-ul NATO din aprilie ar fi fost o confruntare între Rusia şi Occident. În aceste condiţii, e de la sine înţeles că decizia summit-ului a fost percepută ca o victorie a lui Vladimir Putin. A fost însă Comunicatul final al reuniunii, stipulînd amînarea unei decizii pînă în decembrie 2008, o victorie a lui Vladimir Putin? După opinia noastră, nu. A fost o victorie abunului-simţ.
Să ne explicăm. La nici un summit NATO din ultimul timp, două mari puteri de talia Germaniei şi Franţei nu şi-au exprimat public, înainte de luarea deciziei, poziţia într-o chestiune cu atîta siguranţă