Cei doi elevi studiază la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, din Suceava şi au acceptat să ne prezinte ţinutele lor. În liceul înfiinţat în 1860, prin ordinul semnat de ministrul Educaţiei din Viena, părinţii care vin să-şi înscrie copiii în clasa a V-a sau a IX-a sunt anunţaţi că elevii vor purta ţinute reprezentative, până la finalizarea studiilor. Acest lucru nu-i deranjează, pentru că ştiu că profesorii sunt bine pregătiţi, iar performanţele elevilor merg până la premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale.
Ca şi colegii voştri, şi voi ne puteţi spune cum arată uniformele din şcoala sau liceul vostru. Spuneţi-ne prin ce anume se diferenţiază ţinutele voastre de cele din alte licee şi de ce sunt ele speciale. Trimiteţi-ne fotografii făcute de voi şi un număr de telefon pe adresa educatia@gandul.info sau elena.larion@gandul.info. Nu uitaţi: uniformele pe care le purtaţi vor fi văzute de colegii voştri din toată ţara şi premiate de noi! (E.L.)
Cei doi elevi studiază la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, din Suceava şi au acceptat să ne prezinte ţinutele lor. În liceul înfiinţat în 1860, prin ordinul semnat de ministrul Educaţiei din Viena, părinţii care vin să-şi înscrie copiii în clasa a V-a sau a IX-a sunt anunţaţi că elevii vor purta ţinute reprezentative, până la finalizarea studiilor. Acest lucru nu-i deranjează, pentru că ştiu că profesorii sunt bine pregătiţi, iar performanţele elevilor merg până la premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale.
Ca şi colegii voştri, şi voi ne puteţi spune cum arată uniformele din şcoala sau liceul vostru. Spuneţi-ne prin ce anume se diferenţiază ţinutele voastre de cele din alte licee şi de ce sunt ele speciale. Trimiteţi-ne fotografii făcute de voi şi un număr de telefon pe adresa educatia@gandul.info sau elena.larion@gandul.info. Nu uitaţi: uniformele pe care le purtaţi vor fi văzute de co