De cele mai multe ori stătea undeva, pe stânga terenului, lipit de tuşă, apartent plictisit şi fără chef de joc.Adversarii uitau de el, căci multă vreme nici nu se întâlnea cu mingea, părea "mâna moartă” din echipa adversă.
De cele mai multe ori stătea undeva, pe stânga terenului, lipit de tuşă, apartent plictisit şi fără chef de joc.Adversarii uitau de el, căci multă vreme nici nu se întâlnea cu mingea, părea "mâna moartă” din echipa adversă.
PORECLA.Aparenţe înşelătoare, căci, o dată ce primea mingea, adversarii nu îi vedeau decât ceafa, ameţiţi de driblingurile sale ucigătoare. L-am poreclit "Motanul” la un meci de la Cluj, dintre Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti, prin 1994. Nu făcuse decât figuraţie pe teren vreme de 80 de minute. Era 0 – 0, meciul curgea spre un rezultat de egalitate, când, în două minute, cu două faze de geniu, şi-a ameţit adversarii cu driblinguri fără replică şi a marcat de două ori. Am dat titlul cronicii din Sportul Românesc:”Motanul” la pândă!. Aşa i-a rămas numele după ani, Motanul.
NON-CONFORMISTUL.Ovidiu Maier a fost un fotbalist de referinţă al fotbalului din Ardeal. A scris istorie pe gazon , fiind un virtuoz care nu a vrut să plece de lângă casă, decât cu mare greutate, mai mult forţat. A ajuns la echipe cu firmă din Bucureşti şi, spre stupoarea tuturor, a decis să abandoneze Capitala şi să se reântoarcă la Ocna Mureş, lângă casă şi prieteni. Un non-conformist, care a jucat doar cu gândul la spectatori, oferindu-le acestora multe momente magice. A preferat să fie lângă familie, lângă prieteni, acolo unde s-a simţit tot timpul protejat.
SUBŢIRELUL.Acum, la aproape 37 de ani, Ovidiu încă mai joacă fotbal, dar de plăcere.”Când făceam fotbal de performanţă aveam mari probleme cu greutatea, mă chinuiam de nu mai puteam şi abia reuşeam să mă menţin la 83 d
