Controversele prelungite in Occident, in ultimii ani, privind asemanarea dintre nazism si comunism, ignora, intr-un mod nu cu totul inocent, deosebirile dintre cele doua sisteme totalitare. Acceptarea etichetelor comode, caracteristica acelei foarte comune nevoi de simplificare, se asociaza, probabil, cu naiva convingere ca a demonstra efectul deopotriva catastrofic al diferitelor forme de dictatura duce, printr-un fel de culpabilizare generala, la relativizarea vinovatiilor si, astfel, la o treptata, implicita disculpare.

Nici chiar felul cum isi „imprumuta“ uneori metodele nu egalizeaza cele doua sisteme. Cine vrea sa inteleaga ceva despre „socialismul real“ (dar si cei care cerceteaza caracterul si consecintele „national-socialismului“) ar trebui sa aprofundeze, mai intii, deosebirile dintre nazism si comunism. Comunismul propunea un ideal generos umanist, de larga audienta, si utiliza o duplicitate strategica variata, mai subtila, ceea ce explica, poate, macar partial, virsta sa deja venerabila si forta incomparabila de penetrare. Nazismul a fost in acord cu sine cind a facut ceea ce a facut; cei care l-au urmat, macar in primele faze, l-au „ales“ in cunostinta de cauza si „legal“. Comunismul este, mai curind, in dezacord cu sine cind se prezinta un bilant al raportului proiect-realitate; un sistem care s-a impus prin forta si a obligat masele largi sa-l urmeze. In dezacordul dintre ideologie si necesitatile concrete de guvernare, intre idealul propus si realitatea care il neaga, se afla, de fapt, si capacitatea relativa de redresare, capacitatea de restructurare si mistificare. In acea ampla zona de „neconcordante“ (in care actioneaza demagogia si se manifesta elasticitatea sociala) actioneaza si procesele vitale, se misca, adica, viata, cotidianul.

Comparatiile nu ramin totusi lipsite de interes si nici asemanarile fara semnificatie. I