Deprins sa caute in �Lumea Noua� gustul de neuitat � in bine si in rau � al trecutului, Norman Manea impartaseste cu Paul Celan nu doar conditia �evreului pneumatic�, ci si �limba in-tranzitiva a traumei�. Pentru autorul Plicului negru, al Anilor de ucenicie ai lui August Prostul si al Intoarcerii huliganului, scrisul este o terapie menita nu atit sa vindece, cit sa aduca la suprafata ranile profunde ale memoriei si mereu reinnoita batalie launtrica.
Efortul de recuperare a trecutului transcrie, de fapt, o dramatica tentativa de autodefinire, scriere de sine menita sa contureze simetria simbolica a destinului lui Norman Manea: lunga noapte a initierii incepe in 1941, cind copilul de 5 ani, pierdut in convoiul exilatilor, ajunge in Transnistria (TRANS-TRISTIA, cum caligrafiaza memoria afectiva) din pricina unui dictator si a ideologiei sale, si continua dupa patruzeci si cinci de ani cu un nou exil, determinat, de aceasta data, de un alt dictator si de o ideologie opusa celei dintii. Asumindu-si conditia de nomad, Norman Manea isi declara un singur �domiciliu permanent� � limba romana, si o singura avere � prietenii, pe care ii poarta cu sine oriunde. Este marturia de credinta a celui care, desi se considera nascut �sub semnul intrusului�, refuza sa vada in patrie suma adversitatilor exterioare, interiorizind-o, in schimb, si experimentind-o ca emotie permanenta.
Dar lumea veche pe care o traverseaza autorul in timpul si spatiul real al primei sale intoarceri acasa continua sa fie marcata de ambiguitate, chiar si la sapte ani dupa prabusirea dictaturii comuniste. Obisnuit sa vada limpede si sa descifreze, dincolo de aparente, �tumorile duplicitatii� � atenuate, dar nu extirpate in epoca posttotalitara �, Norman Manea descopera o lume consecventa cu ea insasi, cu obsesiile ei nationaliste, o lume in care ma