Inchipuiti-va niste figuri rustice si analfabete, inminunate de un concert de vioara, intr-o China maoista in timpul reeducarii culturale din anii saptezeci ai secolului trecut: asa incepe microromanul lui Dai Sijie, Balzac si Micuta Croitoreasa chineza (traducere de Daniela Boriceanu, cartea fiind publicata de Editura Polirom, acum cativa ani). Doi adolescenti provenind din familii de intelectuali sunt trimisi spre a fi reeducati intr-un sat pierdut, numit Muntele Fenixului Ceresc, locuit de analfabeti. Cei doi sunt niste creiere tinere care au refuzat tacit brainwashing-ul: nu izbutisera sa citeasca prea multe carti la viata lor, dar reusisera sa nu isi lase gandirea contaminata de comunisti. Dupa miracolul concertului de vioara, al doilea element inedit este ceasul desteptator, intr-un spatiu unde taranii se calauzesc dupa soare. Cum acestia nu inteleg nimic din masinaria cu pricina, rebelii adolescenti modifica orele ceasului, dupa pofta si dorinta lor de odihna (ei fiind caratori de excremente, plugari si mineri), pana cand sirul exact temporal este ratacit, incurcat. Personajele au fiecare un har: unul (Luo) este un mag-povestitor care il farmeca inclusiv pe primarul satului, celalalt (naratorul) este un muzician, vioara fiind limba sa, efemera, insa, intrucat ambii adolescenti vor deveni seherezade improvizate ale satului retardat (si ale unor sate invecinate), fiind trimisi inclusiv la oras spre a viziona filme, pe care mai apoi sa le relateze public, sub forma de spectacol narativ. Un singur aliat pe viata si pe moarte isi fac: se imprietenesc cu o croitoreasa rustica, relativ alfabetizata si empatica la anti-Establishmentul lor, care deprinde gustul povestilor. Ritualul narativ al personajelor depinde de descoperirea in geamantanul dosit al unui alt fiu de intelectual sortit reeducarii (Ochelaristul) a unei mici biblioteci de literatura straina. Acesta