Summitul NATO de la Bucureşti pare a se fi terminat cu un compromis. Ucraina şi Georgia, foste republici sovietice, vor fi primite în organizaţie mai târziu, atunci când vor fi coapte condiţiile pentru asumarea "foii de parcurs" (MAP-ul), iar scutul antirachetă va fi, totuşi, instalat, ba chiar extins pentru acoperirea flancului sudic, din care face parte şi România. Reuniunea nu a reuşit, deci, mai mult decât era de aşteptat în această etapă, singurul eveniment concret fiind extinderea spre sud cu Albania şi Croaţia. Fosta Republică Iugoslavia a Macedoniei (FYROM) a fost amânată prin votul unui singur partener, Grecia (în NATO, deciziile luându-se prin consens), urmând ca, odată numele ţării schimbat, să devină membru cu drepturi depline al alianţei. Discuţiile despre siguranţa energetică a statelor asociate sau despre ameninţările teroriste la nivel global nu au ieşit nici ele din obişnuit. Doar în cazul Afganistanului s-a decis sporirea contingentelor naţionale aflate pe teren, Rusia - mulţumită că republicile sovietice de odinioară mai au de aşteptat la "uşa NATO" - acceptând să deschidă, condiţionat, culoare terestre şi aeriene spre această ţară. Pe scurt, summitul NATO de la Bucureşti nu a fost unul spectaculos, cu decizii majore pentru soarta umanităţii. Ba chiar, s-ar putea spune la prima vedere, a fost o "rundă" pierdută de SUA (ce nu a putut să-şi impună dorinţa de extindere spre Est datorită refuzului solidar al Germaniei şi Franţei) şi câştigată de Rusia (ce şi-a blocat "adversarii" regrupaţi în NATO arătându-le, selectiv, muşchii săi "energetici").

în funcţie de ţara reprezentată, de "simpatiile" ideologice sau politice, mediile au comentat extrem de divers evenimentul. Unele s-au centrat pe problemele organizării, comentând spumos chestiuni mărunte, întâmplări neprevăzute, încălcări banale ale protocolului. Altele au încercat să descifreze poziţii