M-am speriat şi eu, recunosc, de ameninţările autorităţilor conform cărora în 2-4 aprile va urma o nebunie, o aglomeraţie, un haos total în capitală aşa că vinerea trecută am plecat într-o mică excursie: Cluj-Bistriţa-Iaşi-Roman. M-am speriat şi eu, recunosc, de ameninţările autorităţilor conform cărora în 2-4 aprile va urma o nebunie, o aglomeraţie, un haos total în capitală aşa că vinerea trecută am plecat într-o mică excursie: Cluj-Bistriţa-Iaşi-Roman.
Ieşirea din Bucureşti tinde să devină clasică. 1:45 (o ora şi patruzeci şi cinci de minute). Pe varianta Piteşti. Aleg să ies pe prelungirea Ghencea pentru că am primit în cutia poştala vreo enshpe mii de pliante în care sunt anunţat că există, se fac, se vor face câteva zeci de ansambluri imobiliare. Trec cu teamăşi greaţă de această zonă fiind de-a dreptul terifiat de cantitatea de deşeuri pe metru pătrat şi ajung în Clinceni. sătuc frumos, aşezare acceptabilă, felicitări primarului! Iar apoi plec spre Cluj.
Oraşul ăsta (Cluj) are aproape tot: oameni shic sau moderni, investiţii incredibile ce pornesc de la certul Nokia şi ajung până la prezumtivul Mercedes, fete frumoase, doctori experţi, restaurante cu meniuri fine şi cluburi ofertante, muzee, monumente mai mult sau mai puţin interesante. Însă astea nu înseamnă nimic făraă oamenii ce formează acest fenomen-oraş.
Clujenii sunt relaxaţi, sunt “cool&sexy”, detaşati şi pe alocuri aroganţi. Ei nu suportă să vină cineva din exterior să le spună cum stă treaba cum nu suportă ca în farfuria de ciorbă servită la “Fair-play” să primească o porţie de smântână Danone. Asta ar fi urât şi ciudat. Ei privesc de sus bistriţenii pentru că sunt “ţărani”, mureşenii pentru că sunt “plini de unguri” şi zălăuanii pentru că sunt mai nasoli decât bistriţenii. Însă existăşi o parte pozitivă în toată povestea asta. Clujul te fascinează, te cheamă, t
